Vine frigul, iar prima oară se simte la picioare

Nu știu voi, dar eu nu prea iubesc frigul. Dacă mă gândesc bine, nici canicula nu-mi priește, dar atunci măcar vânez umbra, folosesc aerul condiționat, fac întuneric în casă și tot reușesc să obțin puțin confort. Iarna, în schimb, confortul mi se pare mai greu de obținut ca oricând. Iar asta deoarece dacă mă ia frigul la picioare, nu mai sunt bun de nimic.

Așa se face că în fiecare toamnă caut să mă asigur că am încălțăminte suficient de bună încât iarna să am parte de confort termic indiferent care este temperatura de afară.

Drept urmare, ori de câte ori cumpăr încălțăminte pentru sezonul rece mă asigur că, înainte de toate, aceasta ar un material interior cât mai călduros. Este obligatorie o blăniță, sau ceva material care să îmi țină cât mai cald chiar și în zilele foarte geroase.

La fel de important este pentru mine ca încălțămintea achiziționată să fie dintr-un material cât mai impermeabil. Iar asta deoarece este multă umiditate pe care nu mi-o doresc în încălțăminte, deoarece astfel mi-ar îngheța picioarele imediat.

Acesta este motivul pentru care aleg pielea naturală ori de câte ori cumpăr încălțăminte pentru sezonul rece. Este un material mai scump, într-adevăr, însă arată bine și îmi oferă confort termic. În plus, odată ce îmi cumpăr o astfel de pereche de încălțăminte, știu sigur că mă voi putea folosi de ea ani buni. Uzura apare foarte greu, în special numai dacă nu ai grijă de încălțăminte, ceea ce îmi oferă o satisfacție imensă.

Anul ăsta a sosit timpul să îmi cumpăr o nouă pereche de încălțăminte, ceea ce înseamnă că ar trebui să profit numaidecât de reducerile din perioada actuală. Iar dacă tot a venit Black Friday, zic că nu ar fi o idee rea să arunc o privire peste ofertele magazinelor online de încălțăminte. Da, prefer magazinele online deoarece în acest fel va trebui să umblu mai puțin timp pe drumuri.

Eu îmi propun să profit de oferta de Black Friday de pe Kalapod deoarece am văzut o mulțime de prețuri nune. Sunt reduceri la toate categoriile de produse, iar acestea vor fi disponibile timp de o săptămână, în perioada 8 – 15, ceea ce înseamnă că am timp suficient să analizez fiecare produs în parte. Iar dacă prind una dintre reducerile de până la 85%, atunci mă pot declara norocos.

Voi vă cumpărați încălțăminte de Black Friday? Dacă da… atunci, de unde? Aș fi încântat să primesc comentariile voastre.

Lasă un comentariu