Prima comandă cu livrare la easybox de la eMag

De când m-am mutat în Suceava am mai rărit-o puțin cu comenzile online, iar asta deoarece am la dispoziție mai multe magazine și prefer să merg să văd produsul înainte de a-l achiziționa. La țară, când stăteam, comandam mult mai mult de pe internet.

Aici, nu mai comand la fel de mult pentru că nu știu niciodată unde sunt: la birou, acasă, la Suceava, la țară șamd. Iar când făceam câte o comandă, preferam să ridic eu coletul de la sediul curierului.

Am ridicat de vreo câteva ori și de la poștă, însă nu îmi place deloc instituția asta. Mereu sunt cozi și atitudini care îți strică ziua.

De curând, însă, am comandat iar de pe eMag și am optat pentru livrarea în EasyBox. Să nu mor prost, nu de altceva.

A ajuns relativ repejor comanda, mai ales dat fiind contextul actual, iar când am ajuns acolo mă temeam că îmi prind urechile. Am pus codul PIN greșit, cred, și dădea cu virgulă. La a doua încercare a fost totul ok și chiar mi-a placut maxim. Cred că voi opta pentru livrarea în EasyBox ori de câte ori va fi posibil.

Acu` sper să apară mai multe astfel de EasyBox-uri, că tare utile mi se par.

Lasă un comentariu