Cum să te pregătești pentru o nouă drumeție

Orice nouă drumeție poate fi o reală aventură, iar pentru ca povestea să fie cu final fericit, trebuie să fii bine pregătit atunci când pornești la drum. Ei bine, eu mi-am propus ca în 2022 să călătoresc mai mult prin natură, așa că plănuiesc să mă bucur mai des de drumețiile prin pădurile din Bucovina.

Drept urmare, am zis să mă pregătesc din timp așa că am început, cum altfel, dacă nu cu o bună documentare în prealabil? Am fost curios să aflu care sunt pregătirile pe care trebuie să le faci înainte de a porni în drumeție, iar dacă tot m-am documentat, împărtășesc cele mai utile informații și cu voi, prin intermediul acestui articol.

Echipează-te corespunzător

Pe munte nu vei pleca la fel ca pe bulevard, îmbrăcat lejer ca pentru plimbare, ci dimpotrivă. Ai nevoie de echipament corespunzător. De exemplu, ai nevoie de o pereche de bocanci sau de niște ghete special concepute pentru drumeție. În acest sens, te invit să descoperi oferta pe care Decathlon o are.

Vei găsi numeroase modele la prețuri bune și de o calitate excelentă. În plus, garanția de doi ani de zile reprezintă un foarte mare atu al acestor produse.

O #drumeție necesită echipament corespunzător ce te va ține în siguranță și totodată acest echipament te va ajuta să te bucuri pe deplin de plimbarea prin natură, fără a depune mai mult efort decât este nevoie în mod real.

Cu un singur drum la Decathlon sau, mai simplu, petrecând câteva minute pe site-ul lor online, îți vei putea pregăti tot echipamentul de care ai nevoie în drumeție. Comanda va fi livrată rapid, ai garanție de 2 ani, prețuri bune, calitate de top… deci, ce să vrei mai mult?

În plus, dacă ești la început de drum în ceea ce privește #poftadesport și drumețiile, nu ar fi prea inspirat să faci o prea mare investiție în echipament. Dacă nu-ți plac drumețiile și cheltui inutil? De aceea prețurile bune de pe #DecathlonRomania reprezintă o garanție a faptului că nu vei pierde prea mulți bani în cazul în care te vei lăsa de acest sport.

Verifică vremea

Nu te poți porni la drum fără să verifici prognozele meteo. Iar asta deoarece riști să fii surprins de niște fenomene meteo severe ce pot transforma drumeția într-un adevărat coșmar. Există o mulțime de site-uri web care îți oferă prognoze precise pentru o perioadă îndelungată de timp, site-uri pe care îți recomand să le folosești.

Drumeția trebuie să fie relaxantă, nu periculoasă!

Nu lua prea multe lucruri cu tine

Încearcă să te rezumi în a lua doar lucrurile de care ai reală nevoie în drumeție, deoarece vei obosi mult mai ușor cărând o mulțime de lucruri de care nu ai nevoie cu adevărat. Fiecare sută de grame contează într-o astfel de călătorie, așa că bagajele inutile ar trebui să rămână acasă.

Sigur, din rucsac nu trebuie să lipsească trusa de prim ajutor, apa, o gustare, o busolă, o hartă sau chiar un cuțit pentru bushcraft. Modelul acesta îl găsesc ca fiind grozav!

Alege un traseu ușor

Pentru început, ar trebui să alegi un traseu accesibil, care să nu te solicite la maximum. Nu uita că experiența îți lipsește, la fel și antrenamentul, așa că nu are rost să te aventurezi pentru un traseu care să te copleșească.

Acestea sunt, așadar, sfaturile cele mai importante ce te vor ajuta să te pregătești de prima ta drumeție. Pune-le în practică și sigur nu vei regreta.

Lasă un comentariu