Ajung aseară acasă de la muncă, las laptopul pe birou, pun niște carne la fiert pentru o ciorbă, iar după ceva timp mă pun la laptop cu gândul să bag un PUBG Lite. Apăs pe butonul de start, dar nimic.
Îl pun la încărcat, mă gândeam că nu are baterie. Dar nimic. Nu mai voia și gata. Na necaz!
Am un laptop Lenovo, în caz că se mai lovește cineva de problema asta. În ciuda tuturor celor încercate, laptopul meu nu a mai vrut să pornească.
Dat fiind faptul că îl folosesc și la muncă, nu puteam să stau și să mă uit la el. L-am dus la un service, astăzi și chiar m-am pornit la țară după calculator. Doar că nici nu am apucat să ies din Botoșani, că m-a sunat să mă întorc după laptop.
Evident că nu am mai mers la țară și am venit să iau laptopul. Care era problema mea? Ei bine, cică nu știu de unde ajunsese apă la o mufă USB, a făcut un scurt și de asta nu mai voia.
Nu știu exact ce a schimbat sau cum a reparat, dar costul a ajuns undeva la 120 de lei. Nici mult dar nici puțin.
Mă bucur totuși că s-a rezolvat problema, că e tare nasol să nu ai o tastatură în brațe.
Așa că aveți grijă cu apa. Nu are voie să ajungă pe aproape de dispozitive, că face nasoale.