Surorile Osoianu au înregistrat o melodie pentru coloana sonoră a jocului The Last Of Us Part II

Pe Surorile Osoianu le-am descoperit datorită celor de la Subcarpați, în urma colaborării între cele două formații. Fac folclor așa cum găsim tot mai rar în muzica populară.

A prins bine colaborarea și cu siguranță au reușit să ajungă la o categorie de public la care nu aveau acces până acum.

Acum, aflu o veste și mai faină. Ansamblul etnofolcloric familial din Republica Moldova a înregistrat o melodie care va face parte din coloana sonoră a jocului The Last Of Us Part II.

Mi se pare foarte-foarte faină toată treaba asta și, chiar dacă nu am jucat jocul, din ce am văzut din trailer melodia se potrivește mănușă. Iar prin prezența melodiei pe coloana sonoră, poate vom atrage puțin atenția către folclorul Românesc și Moldovenesc, o comoară pe care încă nu știm să o aducem în fața lumii.

Este așadar un exemplu al potențialului pe care folclorul nostru în are. Ne trezim oare să îl punem în valoare cât mai mult?

Foto: InfoMusic.ro

Lasă un comentariu