Aveam o mașină de tuns de la Remington, la vreo 60-70 de lei, cu care mi-am tot făcut treaba vreo 2 ani de zile. Eu mă tund scurt, simplu, așa că mi s-a părut mai economic să cumpăr o mașină de tuns. Merg la frizerie numai la ocazii speciale.
Problema era că mă chinuiam să mă tund cu mașina Remington. Aveam nevoie de mai bine de jumătate de oră ca să scap de păr, ceea ce devenise obositor. Așa că am decis să o schimb.
Voiam de ceva timp o mașină de tuns la fel de puternică precum la frizerie. Practic, voiam să trec dintr-o parte în alta a capului, iar părul mare să dispară. Cu cea de la Remington trebuia să trec de 4-5 ori ca să fie ok. Se înfunda, pur și simplu.
Bun, am tot căutat pe net, nu voiam ceva chiar foarte scump, maxim 150 de lei. Mi-aș fi dorit ceva cu cablu, nu cu acumulator. Îmi părea mie mai clasică, mai durabilă. Și chiar am găsit ceva interesant pe Altex: aparat de tuns MOSER 1400 White Edition. Arată așa:
Problema e că Altexu, despre care nu am cuvinte de laudă pe partea de afiliere, probabil că încearcă să scape de această mașină de tuns. Pentru că în majoritatea magazinelor mai este doar cea de prezentare, iar în Suceava au zis băieții că au dat cu ea pe jos. Așa că nu am găsit-o.
Mi-a părut rău, pentru că mă încânta mai ales aspectul său clasic, am văzut pe net că taie bine și totodată îmi aducea aminte de frizeria bunicului meu. Mă rog.
Am căutat alta. Și până la urmă, am ales mașina de tuns PHILIPS Series 3000 HC3530/15 după ce am analizat-o fugitiv. Am găsit-o tot în Altex.
Am mers, am cumpărat-o și am venit acasă. Am despachetat-o rapid, nu înainte de a face câteva poze. Am zis că vor prinde bine pentru articol. Acum mă gândesc că aș fi putut să și filmez. Poate cu altă ocazie.
După poze, am pus-o la treabă. Și am gafat-o destul de tare. Iar asta deoarece nu mi-am dat seama cum funcționează reglajul. Mai exact, la vechea mașină de tuns aveam piepteni cu diferite numere. Mă tundeam cu 1, însă 1 nu însemna 1 mm, ci era de 3 mm de fapt.
Ei bine, aparatului de tuns PHILIPS Series 3000 HC3530/15, are un reglaj diferit. Are un pieptene pe care îl împinge în funcție de mărimea dorită. Eu ce am făcut? Am ales mărimea 1, am pornit-o și am băgat-o în cap. De la frunte, până la ceafă. Am mai făcut vreo două ture, iar când am pus mâna, opaaa… unde-i păru`?
M-am tuns cu 1 mm, așa că acum sunt aproape chel. Uite ce frumos m-am făcut:
O vreme să port fes nonstop, și nu doar pentru frig. Ori șapcă sau bască.
Partea bună e că nu trebuie să faci zeci de kilometri cu ea prin cap ca să te tunzi. O dată și bine e suficient.
Ce îmi place la mașina de tuns PHILIPS Series 3000 HC3530/15
Promite o autonomie de 75 de minute, așa că teoreetic ar trebui să mă pot tunde cu ea de cel puțin 4-5 ori la o încărcare. Nu are însă vreun indicator al bateriei, ca să știi câtă baterie mai ai, însă funcționează și cu încărcătorul. Are însă un led care îți arată când se încarcă și, foarte probabil, când este încărcată complet.
Avea deja baterie când am cumpărat-o, așa că nu am testat acest detaliu.
Plasticul din care a fost construită nu pare a fi cel mai prost, ci este destul de decent. Se simte bine în mână, deci poate fi considerată ergonomică.
Ca și accesorii, sunt incluse doar cele de mai sus, care mi se par însă suficiente.
Aparat de tuns Philips Series 300 HC3530/15 – Preț
Eu am dat nici mai mult nici mai puțin de 127 de lei pe ea. Poți verifica prețul ei actualizat dând click aici. La schimb am primit o mașină de tuns practică, ușor de folosit și destul de calitativă, mai ales la prețul ăsta.
Marele avantaj e că Philips oferă 3 ani de garanție suplimentară, despre care voi scrie un articol separat cât mai curând.
Voi vă tundeți acasă? Ce scule folosiți?