M-am programat pentru vaccin

Am zis ori de câte ori am avut ocazia că mă voi vaccina imediat ce voi putea face asta. Ei bine, dimineață am auzit la știri că a început etapa a 3-a. Cam târziu am aflat, că deh… aseară am fost pe Netflix & Chill, iar Social Media a fost trasă pe dreapta.

Cu toate acestea, nu a fost o problemă asta. Văzusem că înscrierile pentru lista de așteptare în Suceava începeau la 13, dar dacă tot aveam cont am intrat oleacă pe la 10 să văd care e treaba pe acolo. Am văzut că erau locuri pe Botoșani, prin niște orașe care-s orașe numa` cu numele. Am vrut să mă și programez, dar nu înainte să verific situația pe Suceava.

Culmea, erau locuri în oraș, la Iulius Mall. Așa că am și băgat o programare. Puteam mai devreme, dar am vrut eu să fie sâmbăta. Așa că pe 27 mă vaccinez ca boșii, la mall, iar pe 24 aprilie am rapelul. Aparent, e Moderna vaccinul meu. Nu aș fi spus NU nici să fi fost Zeneca.

Prin Botoșani încă sunt locuri libere la fel și în Suceava, aparent nu se grăbește lumea. Și-s locuri multe la Moderna, nu numai la Zeneca. Mai rău pare a fi prin țară, unde s-au programat oamenii și la sute de km depărtare numa` ca să-și bage 5G.

Voi cum stați cu vaccinul?

Lasă un comentariu