Geantă pentru aparat foto mirrorless

Sunt destul de stângaci la multe treburi care implică îndemânarea. Prin urmare, sunt genul de om care ia toate măsurile necesare pentru a-și proteja gadgeturile. Știu de ce sunt în stare, așa că nu vreau să risc nimic. De aceea în ultima vreme am tot căutat o geantă foto pentru aparatul mirrorless despre care am scris într-un articol anterior.

Nu am vrut să risc să mă trezesc cu el zburând pe cine știe unde și am vrut, totodată, să-i asigur o bună depozitare. Transportul lui este, de asemenea, mai ușor de făcut, cu ajutorul unei genți.

Am oscilat destul de mult între geantă și rucsac. M-am uitat atât pe net dar am mers totodată și prin magazine. Am căutat și SH, dar nu am găsit nimic în zonă, deși mi-ar fi plăcut să prind un preț bun.

Până la urmă, am ales să cumpăr o geantă. Rucsacul era prea mare pentru ce dețin eu. De asemenea, am căutat să nu iau nici cea mai mică geantă. Cine știe ce accesorii mai apar peste ceva timp? Nu aș fi vrut să mă văd nevoit să iau o geantă mai mare prea curând, așa că acest model are suficient loc pentru încă vreo 2-3 accesorii fără probleme.

În final, modelul ales a fost geanta foto Promate Arco-L, din MediaGalaxy. Arată cam așa:

Nu am apucat să o pozez eu, însă dacă observ că există interes o să revin cu o actualizare a articolului.

Am ales acest model pentru că părea destul de strong, din materiale rezistente, așa că mă aștept să o pot folosi destul de mult timp. A fost puțin peste 130 de lei, cu mult peste bugetul pe care mi-l propusesem, însă nici nu am vrut să aleg ceva ieftin pentru a mă vedea nevoit mai târziu să cumpăr alta.

E bine compartimentată, are compartimente detașabile în interior dar și multe buzunare în care poți pune o mulțime de lucruri. În plus, are și ceva material cu care poți îmbrăca geanta dacă te prinde ploaia pe dealuri.

Lasă un comentariu