Altex închide sistemul de afiliere dând picioare în fund celor care nu au atins pragul de 100 de lei

Sistemul de afiliere Altex s-a închis, ceea ce nu e prea surprinzător. Nu au fost niciodată prea serioși pe partea de marketing afiliat, așa că nu a fost o veste bombă. Unii făceau bani frumoși cu ei, iar alții mai puțin.

Eu mă număr printre cei care nu făceau avere. Făceam câte un voucher de 100 de lei de 2-3 ori pe an. Dar prindea bine, că îmi cumpăram câte ceva pe care nu aș fi dat banii în mod obișnuit. Marius, însă făcea mult mai mult.

Acum, când sistemul de afiliere s-a închis, am în cont aproape 90 de lei, fără 2-3 lei. Banii ăștia nu îi pot retrage, pentru că nu îndeplinesc pragul de 100 de lei. Doar că nici alte comisioane nu pot face, ca să ating pragul, așa că la o primă vedere par a fi pierduți.

Cei de la Altex nu s-au gândit, aparent, la situația asta. I-am contactat atât prin mail, cât și pe Facebook. Doar pe Facebook au răspuns și tot ce au spus nu a fost decât că trebuie 100 de lei. Mi-au dat cu copy paste din politica lor stupidă și cam atât.

Ce înțeleg eu din asta? Faptul că Altex și-a luat coada între picioare și s-a retras, dând cu șutul în fund afiliaților mici. Practic, îi doare în fund de noi cei care am fost prinși cu mai puțin de 100 de lei în cont la marea închidere a sistemului de afiliere.

Sunt sigur că nu sunt singurul aflat în situația asta și o să public articolul ăsta și pe grupul de marketing afiliat. Nu de alta, dar poate se vor întoarce în afiliere, iar afiliații merită să știe ce podoabă sunt cei de la Altex. Chiar și clienții obișnuiți ar trebui să cunoască atitudinea celor care se laudă că au cele mai mici prețuri. Ar trebui să adauge în reclamă că au și o atitudine cel puțin josnică.

Pe Facebook am fost anunțat că feedback-ul meu va fi transmis. Nu știu cui și nu cred că se va rezolva ceva concret, însă bătaia de joc de care dau dovadă cei de la Altex ar trebui cunoscută de toată lumea.

Un comentariu la „Altex închide sistemul de afiliere dând picioare în fund celor care nu au atins pragul de 100 de lei”

  1. Altex sunt niste mizerabili, atat in afiliere cat si in relatia cu contractorii, partenerii, furnizorii si clientii.

    Ce au facut la inchiderea afilierii frizeaza penibilul. S-au zgarcit sa nu plateasca comisioanele sub 100 RON sold. Sunt curios cum au inregistrat in contabilitate aceste sume neplatite. Din ce stiu eu legea nu vede diferit 80 RON vs 101 RON.

    Dar noa`, probabil ca inca merg cu fofarlica si contabilitatea dubla. Ca apoi sa urle ca e lovit antreprenorul roman daca ii iei la verificat. Tzepari.

    Răspunde

Lasă un comentariu