De ce sînt un socialist pălincar ungur

Că vine iar 15 martie și isteriile naționaliste se vor umfla din nou în micropenisurile românilor, voiam să clarific niște întrebări. Și de fapt mai mult pentru mine voiam să limpezesc în scris niște chestiuni. Dacă interesează și pe altcineva treburile astea, să fie primit. Dintr-o glumă m-am transformat pe Facebook în ungur, cred că a trecut deja un an de cînd mi-am maghiarizat numele la mișto. Abia apoi mi-am dat seama că am făcut un drum invers față de bunicii mei ardeleni, care pe la jumătatea secolului trecut și-au schimbat cu adevărat numele maghiar într-unul mai românesc.

citește mai mult

Alianţa pentru…adio UDMR

Să fie pentru România? Pentru politicieni? Pentru mult fluturatul “interes naţional”? Nu ştiu! Eu doresc să fiu mai naiv în aceste momente şi vreau să cred că alianţa asta, ce tinde să se prindă ca laptele nefiert la timp, va exista pentru mine, pentru voi, noi, nevastă-mea, pentru copiii mei nenăscuţi. Nu vreau să mai văd nuanţele, interesele politice, lupta pentru ciolan. Vreau să fiu prost din punctul acesta de vedere. Vreau să cred din nou în clasa politică şi în ce ne pregăteşte zilele astea: un nou guvern.
N-am suferit niciodată PSD-ul şi am căutat întotdeauna speranţe în tabăra opusă. De aceea sînt un băsescian. Mi-a plăcut întotdeauna jocul acestuia în viaţa politică. Începînd cu debarcarea lui Petre Roman şi terminînd cu reinstaurarea post-suspendare, Băsescu a rămas pentru mine un om politic autentic pentru România. La fel cum am început să-l apreciez oarecum întîrziat pe Iliescu, chiar dacă nu l-am simpatizat niciodată. Ba dimpotrivă.
Dar ce m-a bucurat nespus şi m-a făcut să valsez oarecum (cu cele două picioare stîngi din dotare) prin faţa televizorului, a fost poziţia PSD în privinţa UDMR. Acest “partid” apendice al guvernărilor de orice culoare din ultimii 12 ani se vede, în sfîrşit, în postura de a intra în opoziţie. Şi pe bună dreptate. PRM s-a dus dracului, iar PNG a ramas tot o jumătate de peluză din Ghencea şi aia plătită de Gigi. Ce să mai facă ungurii în guvern? Mai ales că majoritatea ce apare din spatele Palatului Cotroceni este una uriaşă. Să încurce mai mult la împarţirea ministerelor???? Şi aşa o să ne doară capul de viitorul “algoritm” al guvernării (n-am mai auzit de expresia asta din perioada CDR).

citește mai mult