Tupeiştii ce ne otrăvesc zilnic

Nov 16

E interesant cum tupeul este una dintre cele mai importante arme ale dialogurilor zilelor noastre. Nu contează că tu eşti o persoană limitată dintr-un anumit punct de vedere, fiindcă tu tocmai pe acela mizezi pînă la spargerea balonului umplut cu venin.

Exemple:

1. Pe FTW a apărut o discuţie despre un articol scris de Adrian Năstase în Jurnalul Naţional. Am spus-o acolo şi o repet şi aici. Mi se pare penibil ca un politician care a gîtuit presa în perioada guvernării sale, să se folosească de aceasta tocmai pentru a ataca guvernarea acestor zile. Adică atunci aveai greaţă de eventualele critici ale ziarelor la adresa guvernului condus de tine, dar acum tu faci acelaşi lucru cu ajutorul paginilor pe care le blamai în urmă cu cinci ani.

2. Acelaşi lucru şi în cazul jurnaliştilor care înfierează persoane publice pentru trecutul familiilor lor. Domnul Cornel Nistorescu atacă acţiunile rudelor unor persoane publice clamînd lipsa bunului simţ, domnia sa uitînd episodul accidentului rutier în care a încălcat orice regulă de bun simţ, escaladînd scuarul din mijlocul şoselei pentru a se urca cu roţile bolidului de zeci de mii de euro peste doi tineri care circulau regulamentar.

3. Şi ca să închei în cheie blogheristică, aş mai aminti de un personaj al blogosferei care fabrică în fiecare săptămînă textuleţe despre şoferi proşti întîlniţi pe şoselele patriei, în timp ce el, ca un prostănac, nu reuşeşte să abordeze o curbă, intrînd sub roţile unui tir cu o viteză sub 100 km/h. Oare ce s-ar fi întîmplat dacă pe cealaltă bandă nu s-ar fi aflat un tir, ci un automobil? Cu toate astea, n-are nici o jenă, vorbind despre “şoseaua înclinată” sau “nu sînt eu de vină, ci curba”. Mai nou, specimenul se declară un specialist al şoselelor.

Sînt doar cîteva exemple despre tupeul jegos care ne agresează în fiecare zi.

Read More