Colţ de Bucureşti la ceas de seară, uitat în ceaţa timpului. Cîţiva locuitori ai mahalalei gesticulează în faţa unor purtători de cămăşi albastre oficiale. Oamenii sînt revoltaţi de scandalurile pe care le fac o gaşcă de interlopi, răsărită de ceva timp prin cartier. Nu mai pot să trăiască în linişte şi au cerut ajutorul poliţiei. Doar că “oamenii legii” nu prea reuşesc să facă mare brînză. Doar ridică din umeri. Mai stau oleacă pe acolo, se învîrt puţin în jurul cozii, iar apoi pleacă. Jurnaliştii şi-au făcut ştirea, poliţaii şi-au făcut treaba.  Se numeşte restabilirea ordinii, care fusese tulburată de guralivii ăia care, cică, ar fi hărţuiţi de nişte interlopi. Chipurile!

Într-o societate xenofobă, oare de ce serialele tv despre ţigani au atît de mult succes?

*sursă foto

Read More

Xenofobie = teamă de străin (gr. xenos-străin; fobos-teamă, spaimă)

Spuneam în subsolul postului anterior pe această temă, că voi reveni pentru completări pe tema xenofobiei societăţii româneşti în chestiunea ţigănească.

Pînă în clasa a cincea nici eu, nici colegii mei nu am avut un contact direct cu vreun ţigan. Îi vedeam prin curtea şcolii, strînşi ciorchine împreună. De obicei gruparea era dominată de unul mai mare, probabil elev în clasa a 8-a la 16 ani. Îi ocoleam, pentru că nu voiam probleme. Dar după primii patru ani de şcoală, ne-am luat la revedere de la învăţătoare, am schimbat sala şi am făcut cunoştintă cu profesorii ce aveau să ne îndrume pentru următorii patru ani.

Read More

Pe înserat, mă întorceam acasă după o zi lungă de lucru. În nări mă gîdila un iz de ninsoare, ce probabil îşi făcea bagajele prin nori pentru a veni neaşteptată peste noi, ca o soacră pisăloagă cu care te trezeşti zgîndărind prelung soneria uşii, într-o sîmbătă dimineaţă. V-am sunat înainte dar n-aţi răspuns. Şi cu părul ciufulit şi cu cafeaua proaspăt turnată în cană o inviţi înăuntru, că nu se cade să fi mîrlan. Şi pînă să ajung în faţa uşii pentru a mă scormoni în buzunare după chei, văd o figură nouă ieşind din apartamentul de vizavi. O prezenţă feminină, păr negru, lung, piele măslinie, vestimentaţie casnică. Bănuiam că tocmai executase o tocăniţă, în timp ce făcuse şi curat în bucătărie. În spatele ei, în pragul uşii, un puşti de vreo 6 ani cu trăsături asemănătoare. Nu-i mai văzusem pînă acum, probabil se mutaseră acolo de curînd. Zic bună seara şi mă opresc în faţa uşii mele şi în timp ce îmi caut cheile trag cu ochiul la noii mei vecini. Mda, cred că sînt ţigani şi trag o înjurătură interioară.

Nu sînt rasist sau xenofob. Tratez orice persoană în acelaşi fel. Mă feresc de proşti şi de persoanele violente. Dar iniţial le acord prezumţia de nevinovăţie. Nu selectez oamenii după culoarea pielii. Sau poate… Oare de ce i-am judecat pe noii mei vecini fără nici o bază?

*****