Poate că nu o să mi se întîmple tocmai mie.

Poate că eu o să scap.

Poate că oamenii ăştia nu sînt chiar atît de răi.

Poate că nu o s-o facă.

Sigur nu o s-o facă.

Au zis-o doar aşa, ca să ne sperie. Nu au ei inimă pentru treaba asta.

Dar… totuşi, uite că au. Nu-i împiedică nimic.

Dar poate am noroc şi scap.

Închid ochii şi mă rog. Poate…

Măreţul conducător spunea, într-una din serile trecute, despre criza care ne-a cuprins şi nu doreşte să ne mai lase, că este una a „datoriilor suverane”. Expresia sună bine la prima audiţie. Doar că nu e vorba de suveranitate aici. Criza nu mai are nici o legătură cu partea economică. A fost o criză economică la început, atunci cînd ne-a cuprins împreună cu toate ţările din jur. Acum nu mai e criză economică. E criză morală. E criza lui „asta e”. Pentru că am devenit imuni. Nu mai reacţionăm la nimic. Rupem orice legătură cu trecutul. Doar nu mai avem nevoie de el. Pe cine mai interesează? Protestăm în silă şi de cele mai multe ori ne iese o parodie de protest. Ne rîdem, ne hlizim, dansăm pinguinu’. Să mai trăim şi noi puţin. Criza e generată de noi. De mine, care mă revoltez doar în scris. De tine, cititorule, care poate că eşti la fel ca mine. Ne revoltăm printre litere şi atît. Şi nu mai deranjează pe nimeni revolta vocală. Sîntem conduşi de un corupt de tip splendid, uns de 5 milioane de sticle cu untdelemn. El ne reprezintă. Cum naiba credeţi că sîntem noi, cei care l-am validat? Şi pe el nu-l deranjează opoziţia vocală. Chiar îi este benefică.

Nu ştim ce este aia SOLIDARITATE. De aici şi comicul amar al situaţiei, unde călăul invocă solidaritatea în faţa unor victime care habar n-au ce este ea.

Dar poate călăul rămîne fără gloanţe şi renunţă la execuţie. Cel puţin sperăm. Speranţa moare în urma noastră…

Capul lui Moţoc nu-l mai vrem de mult. Cel mult îl udăm cu nişte apă plată, fără lămîie. Măcar atît!

Vineri, 10 iulie. Undeva la graniţa dintre Spania şi Franţa, nişte băieţi pe biciclete se luptă cu primele urcuşuri serioase din Pirinei. Tour de France, mon amour! Eu mă lupt să ajung acasă, din Bucureşti.

Ora 15.00

Undeva pe Magheru, gust rapid o bucată de pizza şi o bere văduvită de alcool. Încerc să găsesc ceva interesant prin Gazeta Sporturilor. Degeaba. Parcă s-a transformat într-o Libertatea sportivă. Numai despre fotbal în toate paginile. De fapt, despre vorbele din fotbal. Acţiunea sportivă lipseşte.