Xenofobia e argumentul suprem

Scriam în urmă cu cîteva zile că naţionalismul e ca herpesul, aducînd în discuţie curentele de opinie care plutesc prin online cu ocazia zilei naţionale. Mi se pare că am uitat să menţionez că românul e şi mai performant în a fi xenofob. Asta e o treabă la care a excelat după Marea Unire. Mai ales evreii au simţit-o pe pielea lor. Dacă în Germania se poate vorbi despre antisemitism abia după 1933, România excela la treaba asta încă din anii ’20. Şi n-avea treabă doar cu evreii, ci cam cu tot ce însemna străin. Pare-se că în noul stat român se uitase cine ridicase societatea antebelică: neamţul Carol împreună cu expaţii pe care i-a adus să-i înveţe pe rupţii în cur de români cum să facă tot. Dar România se dorea stat naţional, chiar dacă realitatea multietnică din teritoriu o contrazicea, şi atunci xenofobia s-a potrivit perfect cu vremurile brătienilor. Xenofobia şi naţionalismul au fost aşa de mişto asimilate de către români, încît pînă şi comunismul ceauşist le-a împrumutat fără prea mari jene doctrinare. Chiar şi acum, cînd se discută despre Roşia Montană sau Chevron, xenofobia e argumentul suprem.

citește mai mult