Fumul de ţigară şi-a întins perdeaua în toată încăperea. Tăria semitransparentă din paharul bondoc îşi povesteşte viaţa în faţa celor două cuburi de gheaţă venite în vizită. E zgomot. Un zgomot plăcut. Un zgomot boem şi plin de pasiune domoală. Ca un băzîit de bondar leneş. Mesele-s populate de tineri voioşi. De fete voluptoase, dornice de o iubire scurtă şi intensă ca o ploaie de vară torenţială. Şi de băieţi gata să le îndeplinească dorinţele… Străzile sînt umede şi reci. Nu vreau să le simt. E cald aici, în camera obscură! Pe fundal se aude un cîntec…

E bine!

Sînt leneş, de foarte multe ori. De fapt, lenea este modul meu de viaţă. Da, pot spune cu mîna pe inimă că SÎNT LENEŞ punct[.]

Mă trezesc în fiecare dimineaţă la ora potrivită, dar pentru că sînt leneş întotdeauna ajung tîrziu la birou. Ajung la birou, verific mailurile, ştiu ce am de făcut pe ziua în curs, dar pe toate le las pînă în ultima clipă. Vine mailu’, zice să fac o situaţie. Deadline azi la ora 16. Ei bine, la 15.45 mă zvîrcolesc prin birou că eu n-am terminat-o. În cele din urmă reuşesc. Senzaţiile sînt tari.

Mi se buleşte maşina. Injectoarele-s praf. Maşina merge, totuşi. Ei, dacă merge asta e. Mi-e lene să o duc la veterinarul de fiare. Ajung la Sibiu, dau s-o pornesc. Rahat, nu mai vrea. Îi termin bateria, dau telefoane, cabluri, chinuieli. Porneşte. Mă duc la service pînă la urmă. Nota de plată o am aici. Trebuia să-mi tremure dosu’ prin Sibiu, la -10 grade, ca să fac ceva. Din nou senzaţii tari şi nici n-am consumat vreo ciocolată autohtonă din 1963.

Paranteză:
Cred că ciocolata aia ROM din reclame o fi fost chiar din 1963, de vedeau ăia cai verzi pe pereţi!
Gata paranteza.

Şi exemple mai sînt, o grămadă. Probabil vă întrebaţi de ce procedez asa! Şi eu mă întreb. Habar n-am. Ştiu că îmi place să lenevesc, făcînd lucruri neimportante (ei, nici nu stau ca euglena verde şi nu fac nimic). Să îmi savurez îndelung plăcerile. De exemplu, să stau cu un pahar într-o mînă (cu alcool, bineînţeles) şi cu o carte în celalaltă, ştiind că de fapt trebuie să fac cu totul altceva.

Uneori mă revolt, mai ales în momentele în care sînt presat de timp. Mă înjur singur, îmi spun că nu mai fac astfel, îmi promit că de mîineeeeeee…… La fel ca în copilărie, cînd veneam acasă negru de praf sau noroi şi promiteam solemn mamei că NU MAI FAAAAAAC. Şi a doua zi eram din nou negru mititel.

Şi după ce trece viitura, totul devine din nou lent. Revin la plăcerile uitate în perioada furtunoasă.

Vin, carte, film, blog. Iată-mă aici! M-am întors. Mă mai primiţi?