Citind Eco

Napoleon îşi propusese (continua Bergamaschi), ca să-i distrugă definitiv pe socialişti, pe revoluţionari, pe filosofi, pe atei şi pe toţi mişeii raţionalişti care proclamă suveranitatea naţiunii, libera cercetare, libertatea religioasă, politică şi socială, să dizolve adunarea legislativă, să-i aresteze sub pretext de conspiraţie pe reprezentanţii poporului, să decreteze starea de asediu la Paris, să pună să-i împuşte fără proces pe bărbaţii prinşi cu armele în mână pe baricade, să-i transporte pe indivizii cei mai periculoşi la Cayenne, să suprime libertăţile de presă şi de asociere, să pună să se retragă armata în forturi şi de acolo să bombardeze capitala, s-o prefacă în cenuşă, să nu lase piatră peste piatră şi să facă astfel să triumfe Biserica catolică, apostolică şi romană pe ruinele Babilonului modern. Apoi avea să cheme poporul la vot universal ca să facă să se prelungească cu zece ani puterea lui prezidenţială şi, în continuare, să trasforme republica în Imperiu restaurat – sufragiul universal fiind unicul remediu împotriva democraţiei, deoarece include poporul de la sate, încă încrezător în vocea parohilor săi.

citește mai mult

Ţara şi bătrînii

Titlu: Nu există ţară pentru bătrîni

Autor: Cormac McCarthy

Editura: Polirom 2010

Traducere din engleză şi note: Radu Pavel Gheo

Colecţia: Biblioteca Polirom. Proza XXI

Nr. pagini: 304

Preţ dulceunosc că au trecut cîteva volume citite şi eu n-am mai dat vreun semn de viaţă în privinţa asta. De la începutul anului am trecut puţin pe la maestrul Cortazar, apoi m-am delectat cu povestea Tatianei de Rosnay, pentru a mă scufunda în povestea lui Cormac McCarthy, No country for old men. Unde am rămas cumva suspendat, pentru că n-am ştiut cum să reacţionez. Ce să zic aici despre acest roman. N-am văzut filmul fraţilor Cohen decît după lecturarea cărţii. Nu ştiu cum mi-a scăpat. Oscarurile cîştigate ar fi trebuit să mi-l recomande călduros. Dar l-am ratat de fiecare dată cînd alegeam ce film să mai vizionez la sfîrşit de săptămînă. Şi bine am făcut. Chiar merită să citeşti prima dată romanul acestui maestru al literaturii americane, iar abia apoi să vezi şi pelicula. Ultima este aproape de original, lipsesc totuşi unele dialoguri spumoase din carte. De exemplu, am dus lipsa discuţiei lui Moss cu fata de pe autostradă. Cred că ar fi fost o secvenţă extraordinară care ar fi adus încă un plus filmului. La fel şi dialogurile şerifului Bell, prea puţin exploatate. Dar pînă la urmă, dacă stau să mă gîndesc, nu poţi să condensezi întregul roman în două ore şi un pic de imagine. E chiar imposibil. Ceva tot îţi scapă, precum nisipul cald printre degete.

citește mai mult