Să reparăm cerul

Într-o zi vom reuşi să reparăm şi noi cerul de deasupra. Vom munci mult, ne vom sacrifica sîmbetele şi duminicile noastre liniştite, ore suplimentare peste ore suplimentare, vom pune bani la ciorap, sau într-un depozit cu dobîndă mică la termen, ne orientăm noi. Într-o vară, într-un iulie clar, cu parfum de mare în nări şi sarea care ne va încreţi pielea de pe braţe, spate şi sînii tăi care-şi vor fi pierdut tinereţea de ceva ani, îl vom repara şi-l vom vopsi într-o altă culoare, griul pal va fi la modă atunci. Apoi ne vom întoarce la muncă, încă un rînd de ani şi multe sîmbete şi duminici neliniştite, iar într-un alt august cu miros de iarbă proaspăt cosită după un iulie ploios, vom astupa şi fereastra, ca lumina naturală să nu ne mai deranjeze niciodată. Ne vom aprinde lămpile de Ikea de pe noptierele Ikea de lîngă patul de la Ikea, şi cu ochii ţuguiaţi vom încerca să descifrăm literele tot mai neclare de pe ecranele cărţilor electronice ce ne vor încălzi degetele. Vom aprinde şi plafoniera.

citește mai mult

Să vindem alcool ciroticilor!

Treaba asta cu blogurile este una faină. Tu, prin ceea ce scrii, poţi să devii un brand, un simbol. Alegerile pe care le faci în scris îţi creează o anumită imagine în comunitate. Dacă masacrezi limba română, o să fii imediat marginalizat. Dar nu-i bai, pentru că-s mulţi care suferă de aceeaşi boală. Poţi să te integrezi cu uşurinţă în una dintre multele comunităţi virtuale de agramaţi, iar o dată pe an să organizaţi pe străzile Bucureştiului AgramatFest. Dar nu la ei mă voi referi aici. Dacă eşti onest şi nu încerci să-ţi prosteşti audienţa, mică sau mare, nu ai cum să dai greş. Dar înţeleg că în ultimul timp foamea a devenit o preocupare extrem de importantă în rîndul blogărilor. Totul începe să se reducă la cum să faci bani din blog. Nu mai contează ceea ce poţi să scrii, mulţi ajungînd la concluzia că ideile lor originale, pe care le-ar putea propaga prin intermediul paginilor personale, nu valorează nici cît o ceapă degerată. Mai există cîţiva oameni magnifici, care nu vor să facă discount la calitate, dar decid să renunţe la visul lor. Consideră că nu pot să renunţe la valorile în care cred pentru cîţiva firfirei aruncaţi în bătaie de joc pentru un pumn de link-uri şi cîteva texte jenante.

citește mai mult

Despre cum m-am săturat de gargara zilelor noastre

E dureros să trăieşti în România. Pentru mine, cel puţin, este dureros. Ştiţi, cînd mi-am făcut blogul ăsta, să tot fie vreo doi ani jumătate, aveam impresia că intru într-o lume fără sfori sau poteci trasate cu mare grijă de către o mînă invizibilă. Oricine putea să-şi facă blog în cinci minute, iar zece minute mai tîrziu să-şi publice ultimul gînd care-i frămîntase fruntea. Am fost atunci fermecat. M-am aruncat fără reţineri în marea aceasta virtuală de păreri autentice. N-a trecut mult timp şi am descoperit că blogosfera nu este decît o copie a lumii din spatele ferestrelor. Chiar una mult mai feroce, brutală, falsă, decît cea pe care o trăim departe de tastele calculatoarelor.

citește mai mult