Ieri am văzut Boogie. Aflasem de film încă dinainte să se lanseze şi mi se păruse interesantă ideea. Apoi l-am pierdut din vedere vreo cîteva luni. L-am vizionat împreună cu soţia. Deci, fiecare a privit altfel povestea. Ea Smaranda, eu Boogie.

Dialogurile dintre Bogdan si Smaranda parcă erau dialogurile noastre. La fel, privirile pline de reproş, sms-urile care te fac una cu pamîntul întru-un mod extrem de elegant şi insinuările monosilabice. Un film amuzant şi trist totodată. Dilema dintre responsabilitate şi “libertate”. Flirtul cu promoteriţele, să îţi dovedeşti că încă eşti un tip mişto, pe de o parte şi privirea familiară a soţiei de cealaltă parte. Să petreci seara la mare cu soţia şi copilul sau să faci o poştă cu “pretenarii” din tinereţe, printre sticlele de vin? Muzica din maşină să fie a ei sau ai prefera un Gică Petrescu plin de amintiri îmbibate de alcoolul ieftin din liceu sau facultate?

Un film al dracului de mişto, de adăugat la colecţie.

La final, am exclamat în sinea mea: “Şi eu sînt Boogie!”