Vineri, 10 iulie. Undeva la graniţa dintre Spania şi Franţa, nişte băieţi pe biciclete se luptă cu primele urcuşuri serioase din Pirinei. Tour de France, mon amour! Eu mă lupt să ajung acasă, din Bucureşti.

Ora 15.00

Undeva pe Magheru, gust rapid o bucată de pizza şi o bere văduvită de alcool. Încerc să găsesc ceva interesant prin Gazeta Sporturilor. Degeaba. Parcă s-a transformat într-o Libertatea sportivă. Numai despre fotbal în toate paginile. De fapt, despre vorbele din fotbal. Acţiunea sportivă lipseşte.

Mai comentez eu din cînd în cînd, de pe scaunul din dreapta al automobilului. Ai grijă! Vezi la ăla care vine din spate! Mergi mai încet! Pînă mi-o trînteşte peste nas. Dragă, mă laşi să conduc! Eu te-am pus să bei?! Haiti, că mi-a închis gura. I-aş mai zice eu ceva, dar mă abţin. Aşa că mă liniştesc, delectîndu-mă cu amintirile în care eram instructorul auto pentru a mea nevastă.

*****

- Frînă! Ce vrei să faci?

- Păi voiam să parchez.

- Cu 50 la oră????? Hai dă cu spatele. Stooooooooooooooooooooooop. Da’ stîlpul ăla nu-l vezi?

- Dragă, dacă nu mă laşi să parchez, atunci fă-o tu.

Şi coboară de la volan rănită, lăsîndu-mă cu maşina în mijlocul străzii. Ţipetele claxoanelor cresc în jurul meu. Sînt ca nişte viespii, iar eu sînt acoperit în întregime cu magiun.

Şi atunci m-a pocnit. De ce femeile sînt cunoscute drept şoferi proşti? Şi să fiţi sinceri aici, domnilor. Orice bărbat şi-a pus mîinile-n cap la un moment dat, întîlnind în trafic o doamnă sau domnişoară încurcată de covrigul dintre degete. Duduie, cine ţi-a dat carnetu’? Şi dai din mînă a lehamite. Şi mă gîndeam la micul Hamilton pe care îl crescusem la sîn. Mă rog, pe scaunul din dreapta în care mă fîţîiam acum eu, din cauza păhărelelor mătrăşite mai devreme. Unii ar fi tentaţi să afirme că femeia şi volanul n-au ce căuta pe aceeaşi axă. Alţii, mai traumatizaţi de vreun accident de parcare, produs de vreo domnişoară mai slabă de înger, ar urla din toţi bojocii că permisul n-are ce căuta într-o poşetă. Iar mulţi dintre instructorii auto au cam aceeaşi părere. Da! Azi vreau să generalizez! De aia, domnişoarele ies de multe ori traumatizate de la examene şi cu multe enigme într-ale şofatului.

Afsaltul intrat din nou în lucru la începutul primăverii, este înghiţit cu repeziciune de către maşina pilotată de soţie. În ciuda vitezei de 140-150 km/h, mă simt extrem de liniştit. Aş dormi, dar denivelările şi hîrtoapele proaspăt fătate de utilajele galbene nu mă lasă. În timpul ăsta lăsăm în urmă un Q7, un X5 şi un Passat.

Şi unde e şpilu’? Aud deja urlînd. Păi e simplu. Doamnele sau domnişoarele alea care ne scot peri albi pe la vreun semafor sau sens giratoriu au parte de bărbaţi care habar n-au să conducă. Asistînd din dreapta, la masacrarea legilor de circulaţie şi de bun simţ, este normal ca atunci cînd se trezesc la volan să procedeze la fel. Sau se află într-o mare dilemă. Să fac cum face iubi sau cum mi-a arătat instructorul la şcoală, atunci cînd nu ţipa? Dar cum la şcolarizare n-au învătat mare lucru, iubi rămîne de model, chiar dacă el conduce mai prost.

Ori asta, ori nevastă-mea e Hamilton, avînd nevoie doar de o mică încălzire şi îndrumare. Iar eu, bineînteles, sînt Schumacher.

Articol adăugat pe Blogoree Bligg!

Aseară mă întorceam dintr-o vizită facută socrilor. Ruta: Făgăraş -- Braşov. Cine cunoaşte zona ştie despre ce vorbesc. Drum în lucru de aproximativ 3 ani de zile, fără exagerare. În trafic, dau peste noul icon al neamului prost românesc: BMW X6, urîţenia în persoană. După ce Audi Q7 a făcut senzaţie printre guşatii cu prea mulţi bani din românica, nemţii din Bavaria a conceput acest SAV, SUV sau ce o fi el, parcă destinat pieţei româneşti. Am observat, deja, destul de multe exemplare pe şoselele noastre ca-n palmă.

Aşadar, DN1 Făgaraş -- Braşov. Multe semafoare, drum prost dar în lucru. Baftă nouă. Coloană la semafor, culoare roşie. Vine nenea cu X6, depăşeşte coloana, trece pe roşu. S-a scos. Nimic neobişnuit pentru jungla noastră zilnică. Plecăm de la semafor, trecem de Perşani, ajungem aproape de Vlădeni. Depăşisem toate maşinile avute în faţă. Surpriză: dau de X6 în faţă, singur pe drum. Stau cîteva minute în spatele lui şi încep să mă “inervez”. Tipul de abia se tîra pe şosea. Frînă în curbă, frînă pe drum drept, frînă, frînă, frînă. Ăsta cred că încurca ambreajul cu pedala de frînă. Îl depăsesc, întru-un exces de furie. Eu întru-un Opel Corsa, modest din punct de vedere tehnic. Manelistu’, supărat de afront mă depăşeşte imediat. O fi descoperit, subit, pedala de acceleraţie! Mă ţin după el, ceea ce nici nu a fost prea greu, judecînd după calităţile sale automobilistice. Văzînd că nu poate scăpa de mine, începe să se dea amuzant. Frînează, eu dau să-l depăşesc, dar bineînteles că imediat accelerează şi mă lasă în spate la vreo 20 de metri.  Ne jucăm aşa pînă în Codlea. Sunt conştient că n-o să-l depăşesc şi la intrarea în oraş fac stînga pe drumul de camioane şi îi ies în faţă. Mă ajunge abia la intrarea în Braşov, unde îmi iau revanşa cu o tăiere a feţei mîrlănească, dar satisfăcătoare. După, îl las să se ducă dracului. Sigur a mai făcut vreo 4 ore între Braşov şi Bucureşti.

Acum, nu vreau să ajung pînă acolo unde să afirm că toţi care îşi cumpără X6 sunt mîrlani, manelişti, cocalari, parlamentari nesimţiţi, boşorogi impotenţi sau cine ştie ce supervedetă de toată jena din Liga 1 Frutti Fresh sau cum îi mai zice acum (chiar, cum poţi asocia imaginea unui sport cu o băutură care îţi provoacă greaţă şi vizite nenumărate la toaletă), dar propun un exerciţiu de imaginaţie şi întreb: cine îşi cumpără un BMW X6 în România, octombrie 2008?

P.S. Ghiolbanu’ trecea gropile şi denivelările de pe DN1 cu maximum 40 km/h. Doar conducea o masină sport, nu?!