Chiftelele stau de aproape trei minute pe masa mică din dreptul canapelei recondiţionate sumar. Sînt aranjate voios în farfuria înflorată. Mai la dreapta mezelurile zîmbesc şi ele, împărţind farfuria cu bucăţile de telemea proaspătă. Celelalte pătrăţele ale feţei de masă sînt ocupate de alte blide încărcate cu gogoşari, icre, pate de pasăre sau roşii tomnatice. În centru tronează pîinea albă de casă. Pereţii camerei sînt calzi. Soba de teracotă a fost harnică toată ziua. Scaunele şi canapeaua sînt ocupate de tineri tăcuţi. Din cînd în cînd îşi aruncă priviri cu subînţeles unii altora, apoi privesc către masa plină. Lemnul gros pocneşte în sobă. Un zgomot domol, prietenos de duminică. Din camera rece de peste hol se aude acum o voce ce îngînă un cîntec bisericesc. Apoi încă una, mai tinerească, ce o acompaniază pe anumite porţiuni ale interpretării. E acelaşi ritm, arhaic şi trist. Din camera încălzită nu se aud decît notele hotărîte. Restul este murmur.