Cinema Cosmos! Cinema Paradiso!

Prima mea dragoste a fost cinematograful. Adică sala aia mare cu scaune îmbrăcate în huse din material textil, de culoare incertă. Puştan fiind în epoca de final ceauşistă, televizorul nu era o opţiune de recreere. Cele trei ore de program zilnic fiind o glumă proastă. Desenele animate difuzate preţ de vreo 5-10 minute în weekend la fel. Tin minte că în ’89, într-o amiază de duminică, am servit o repriză de vreo 5 minute cel mult. Rămăsesem atît de dezamăgit încît mama, privindu-mă, începuse să plîngă neputincioasă. Astfel, filmele ce rulau la cinematograful de cartier erau  porţiile mele de entertainment. Primele filme le-am văzut împreună cu tata, fiind prea mic pentru a fi lăsat singur. Ţin minte că sala era atît de plină, încît cei mai ghinionişti găseau loc doar pe treptele de acces. În cazul ăsta şi biletul era mai ieftin, fără loc. Ca în acceleratul de Constanţa. Cozile pentru biletele de intrare  se asemănau cu cele pentru alimente, doar că aici nu existau cartelele acelea nenorocite cu care trebuia să te prezinţi la Gostat. Zorro, Biciul Fermecat, Sora 13 sînt doar cîteva dintre filmele cu care mi-am tocit retina în copilărie. Şi le revedeam cam de 4-5 ori într-o săptămînă, de învăţasem replicile mai ceva ca poeziile din clasele primare.

citește mai mult

Iarba copilăriei şi mingea de 35

Conducînd în goană, ieri seară, privirea mi-a fost atrasă de un nou parc de joacă pentru copii, amenajat în apropierea Liceului de Informatică. Brusc, m-au năpădit amintirile copilăriei. Dreptunghiul acela verde era stadionul nostru. Al meu şi al găştii mele din cartier. Acolo ne disputam supremaţia fotbalistică în fiecare săptămînă. Acolo am repus în scenă meciul Steaua – Galatasaray 4-0 din ’89, chiar în aceeaşi zi. Euforici, fericiţi, dădeam totul în acele ore în care noi eram Lăcătuş, Dumitrescu, Hagi. Ne ajuta şi pasta de dinţi cu care ne imprimam numele şi numărul idolilor nostri pe spatele tricourilor roşii, cu ajutorul şabloanelor create din hîrtia caietelor de matematică. Cei mai îndrăzneţi apelau la cutia de vopsea albă, astfel inscripţia rămînea pînă cînd tricoul ajungea o simplă cîrpă de sters geamurile.

citește mai mult