Învaţă cum să nu scrii pe blog

De fapt obsesia naţională este „învaţă să scrii pe blog” şi „ce să scrii pe blog” ca să atragi cît mai mult atenţia. Şi apoi facem workshopuri în care toţi învaţăm să scriem la fel. Chestia asta cu ce să scrii ca să faci cît mai multă audienţă a început să devină obositoare. Presa anilor 2000+, intrată în era 2.0, exact în asta s-a transformat. Exclusiv, citeşte cum… şi aici poţi adăuga orice. Şi dacă îi iei pe toţi la rînd ajungi să citeşti aceeaşi treabă, dar toate sînt exclusive, şoc, senzaţional (DD să trăiască) şi toate cele. Îmi place să cred că blogul s-a născut din dorinţa de a oferi şi partea nevăzută a societăţii. Vocea care nu se auzea niciodată în presa tradiţională pînă aproape de sfîrşitul deceniului trecut. Autentică, zgomotoasă, de luat în seamă.

citește mai mult

Blogul: de ce?

Cică leapşă. Cătălin, pe care nu l-am mai văzut la faţă de cînd s-o dedicat total teatrului (bravo lui), mi-a dat şi mie o leapşă despre blog. Şi m-am gîndit să răspund. Aşa că:

1. Când ai început să scrii online?

Primul post l-am scris, în joacă, pe 29 septembrie 2008. După cum mărturiseam atunci, nu m-aş fi aşteptat să dureze atît de mult aventura asta, cunoscîndu-mă nestatornic şi capricios.

citește mai mult

Sfîrşitul neglorios al velierului Blogy O’Rhee

Motto: Da, ftw.ro e un site facut de useri. Atat timp cat vor. (Bobby Voicu)

A fost odată, şi nici n-a trecut mult de atunci, un velier botezat Blogy O’Rhee. Şi era mîndru velierul ăsta, chiar dacă nu avea cine ştie ce echipamente sofisticate. N-avea motoare, fiind propulsat peste valurile înspumate cu ajutorul vînturilor. Nici vopseaua cu care era acoperită nu era de cea mai mare ispravă. Ba dimpotrivă, prin unele colţuri mai întunecoase stătea să cadă. Nici interiorul nu era prea spaţios, camerele fiind aproape neîncăpătoare pentru echipajul destul de numeros. Dar asta nu conta. Oamenii nu se plîngeau de evidenta lipsă de spaţiu. Şi nici de meniul zilnic cam fad şi uneori servit în porţii mici. Iar romul… Ei bine, romul se mai îndoia şi cu apă. Dar ajungea să îţi încălzească puţin măruntaiele în nopţile reci şi însoţite de şuieratul aproape prietenos al vîntului îmbătat de sarea mării. Marinarii erau mîndri că făceau parte din echipajul vasului Blogy O’Rhee. De ce? Ce marinar n-ar fi fost mîndru să navigheze pe ultimul vas maritim propulsat doar de forţa vîntului! Şi de cele mai multe ori se orientau doar după stele pentru a urma calea corectă. Fără busole. Într-o lume în schimbare, în care tot mai multe vapoare începeau să fie dotate cu fel şi fel de tehnologii sofisticate pentru a deveni şi mai rapide, velierul nostru rămăsese ultimul de pe mare care navigha în modul tradiţional. Pură plăcere! Atît pentru echipaj, cît şi pentru căpitan. Dar să spunem cîteva cuvinte şi despre acesta. Nu era o persoană comodă pentru mulţi. Temut şi respectat în acelaşi timp, îşi îndeplinea atribuţiile cum se cuvine. Fără cuvinte în plus sau efuziuni sentimentale.

citește mai mult