Rotocoale de fum. Fum alburiu şi parfumat. Un parfum dulceag, respirabil. Paharele se gînguresc unele în altele, ciripind plăcut. Ding, ding şi urări de bine. Deasupra clădirilor se înalţă aburi groşi şi veseli. Sînt respiraţiile sănătoase ale clădirilor. Sînt la fel ca respiraţiile mele în gerul dimineţii. Nici o diferenţă. Patul încă nu şi-a răcit aşterunturile mototolite de corpurile noastre în noaptea trecută. Cu regret l-am lăsat în urmă.

Un pahar de vin, un fum aromat, o mîncare rustică şi delicioasă. Rîsete, zgomote sticloase şi ora închiderii. Dar doar pentru încă o zi. Mîine urmează acelaşi dans. Azi e doar o mică aniversare.

Ianuarie este luna mea. E luna în care m-am născut. Mi-aş fi dorit să fi fost adus pe lume într-o zi de vară, iar majoratul să-l fi făcut undeva la iarbă verde. Un pic de ghinion aici. Dar nu regret nimic, totuşi. Îmi aduc aminte cu o plăcere autentică orgia bahică de la 18 ani, cînd mi-am îmbătat toţi invitaţii de la petrecere undeva într-o clădire cu destinaţie sportivă de sub Tîmpa. Fete şi băieţi şi-au împletit minţile în cîteva ore, reuşind să-şi împletească şi limbile între ei. S-au privit stingheri a doua sau a treia zi, şi-au dat cîte o palmă peste umăr şi şi-au zis “lasă, că eram beţi”. Şi au rămas doar amici. Atît de înecată cu alcool a fost petrecerea mea de 18 ani. Pînă şi pereţii camerelor chefului au suferit din cauza asta, fiind acoperiţi cu pete fine de şampanie roz. Şi apoi rozul a fost la modă, îmbrăcînd fundurile nervoase ale fetelor de liceu. Îmi place să cred că eu am dat tonul, cu acel spumant buclucaş din miez de noapte.

Da, ianuarie este începutul. Începutul meu. Începutul sezonului de tenis, cînd jucătorii şi jucătoarele de tenis se duelează, sub cerul clar al Australiei, pentru primul titlu de Grand Slam. Cînd meciurile se joacă în dimineţile mele, cu becurile nocturnei aprinse. Iar noaptea mea este dimineaţa lor. Iar taraflexul este verde şi plăcut ochiului. În ciuda frigului, îmi iubesc luna.

Treizeciul meu se apropie. Îl primesc calm şi fără teamă. Mi-am descoperit, cu surprindere, undeva în mine nevoia de retrospectivă a celor aproape treizeci de ani pe care i-am trăit. Şi sînt mai liniştit. Nu-s dezamăgit de ei. Puteau fi mai bogaţi şi mai piperaţi. Îmi place mîncarea condimentată. Dar chiar şi aşa, anii mei au fost gustoşi şi plini. Şi nu regret nimic. Aş fi un mucea, în prag de 30 de ani, dacă aş regreta ceva ce face parte din mine. Îmi e cald şi bine, chiar dacă afară se pune din nou de o iarnă scurtă. Sînt doar la jumătatea drumului şi partea interesantă abia acum începe.

E ianuarie. Luna mea.

Tocmai acum am realizat că blogul ăsta a împlinit un an. La naştere a fost cam bolnăvior şi nu îi dădeam prea multe şanse de supravieţuire. Am toane. Se întîmplă să mă apuc de multe chestii pe care le abandonez total după ceva timp. Da, sînt un sucit de felul meu! Pe ăsta micu` l-am început fiindcă îmi era dor de scris. Trecuse ceva vreme de cînd nu mă mai desfăşurasem pe o coală de hîrtie sau în faţa unui monitor. Şi l-am început greu. Dar cu fiecare cuvînt pe care îl culcam pe patul ăsta virtual, a început să se închege ceva. Ceva mic şi plăcut pentru mine. Şi, spre supriza mea, plăcut şi altor persoane. Persoane pe care le citesc cu drag la rîndul meu.

Ce îi urez pe viitor? Să rămînă mic şi drăgălaş cît mai mult timp. Ca un copil!

Şi pentru că nu s-a întîlnit aniversare fără muzică, îi pun micuţului o piesă dragă. Cînd mi-am cumpărat maşina pe care o conduc acum, fostul proprietar a fost atît de drăgut încît mi-a lăsat moştenire un CD cu muzică blues. La numărul 3 e următoarea piesă:

Am tocit şanţurile discului pe piesa asta. Mesajul nu prea e în ton cu aniversarea blogului, dar na! Io v-am servit-o! E prea tare! E un fel de a spune “Mulţumesc” pentru părerile scrise aici în ultimul an.

Da! Cîntă mister Bruce!

Read More

Nu sînt un meloman. Nu mă dau în vînt după tot ce apare nou pe piaţa muzicală autohtonă sau de aiurea. Iar cînd am poftă să ascult ceva, mă întorc către rafturile trecutului unde ştiu sigur că voi găsi ceva care să mă pună în starea aia de relaxare. Vîslind de dimineaţă printre canalele tv m-am oprit pentru cîteva secunde pe unul dintre posturile muzicale. Cînta o doamnă din Olanda, care şi-a început cariera pe vremea în care eu îmi ardeam dimineţile prin sălile de clasă ale liceului şi MTV nu învăţase limba română pentru a difuza piese româneşti de toată jena.