Insula trecutului

Am găsit o limbă de pămînt. Doar a mea. Înconjurată de ape, izolată de restul lumii, aceasta mi-a oferit cîteva minute de relaxare. Fără alte rumori, în afară de şoaptele rîului şi ale păsărilor din aninii de pe malul apei. Zgomotul apei îmi lasă toate problemele undeva, departe. Uit totul. Mişcarea apei îmi răpeşte toate gîndurile negre, pe care le-am cărat după mine. Mă transformă în copilul care eram odată. Sfios, crud, plin de speranţe, privind mişcarea norilor albi pe cadrul de un albastru fără cusur, imaginînd forme de animale.Continue reading

citește mai mult

Lumina trecutului

Afară se pusese pe ploaie, din nou. În ultimele zile, soarele de iunie interpreta aceeaşi partitură. Nici o variaţie notabilă. Dimineaţa ne zîmbea jucăuş, urmînd ca de fiecare dată, la ora 12, să o zbughească după norii negri. Această monotonie o făcea pe Mamaie să bombăne prin casă. Să mă cac pe vremea asta! Aşa era ea, mai slobodă de gură. Chiar dacă eu eram doar un pui de om, nu se jena în a rosti cuvinte mai colorate. Butoiul verde de plastic de deasupra streaşinii fusese umplut de vreo cîteva zile cu lacrimile norilor mîhniţi, iar firul de apă ce curgea din burlanul metalic, nu putea decît să îşi continue călătoria peste pietrele ce pavau curtea, pînă la canalul din faţa porţii din lemn.Continue reading

citește mai mult