O gură de cafea, o noapte distanţă

Să închid ochii şi să dorm. Aş bea o cafea. În schimb mă mulţumesc cu o gură de poşircă americană. Zamă de ploşniţe. Dacă ploşniţele ar avea aroma asta, m-aş face insectarian. Să mor de nu! Dar mi-e gîndul tot la cafeaua aia. S-o adulmec în zori, jucîndu-mă cu degetele peste ploapele telecomenzii. Să deschid frigiderul şi să-l înjur că-i gol. Futu-ţi, tîrtane! Iar mă dezamăgeşti. Şi să-mi răspundă că-s bulan că-i zic treaba asta. Că dacă-l voiam plin, mi-aş fi mişcat curu’ pînă la gigamagazin să generez consum ţării. Ţării cît mai mult consum! Asta vrem, să-mi bag degetele-n marmeladă de nu. Şi să bag pe gît o coajă de pită eco, d-aia cu multe seminţe, tocmai linsă de un cuţit zimţat, minjit cu icre de maniciuria, să mai bag o gură de cafea amară, cum îmi place, să plescăi satisfăcut, să-mi iau revista preferată şi să ocup baia pentru 15 minute. Tu cît timp petreci zilnic la toaletă? Eu cît mai mult. Şi parcă nu-i de ajuns. Aş vrea mai mult. Cît mai mult. Dar acum să-nchid ochii şi să adorm cu faţa-n pernă, visînd ape limpezi şi frunze crude. Mi-e dor de mirosul lor. De mirosul frunzelor copile, mototolite-n palmă, care te îmbată după luni morocănoase de abstinenţă. Încă o gură de alcool. Încă un ochi deschis. O nouă miercuri la orizont.

citește mai mult