Monarhia în România?

M-am declarat în multe rînduri pentru revenirea României la monarhia constituţională. Am mai scris pe blog despre asta, inclusiv că-s pentru mutarea zilei naţionale pe 10 mai, aşa cum ar fi normal privind sincer către scurta istorie a statului român. La sfîrşitul săptămînii trecute au avut loc prin cîteva oraşe ale ţării „marşuri regale”, organizate de Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei. Marşurile au avut un succes limitat, cîteva sute de persoane în toată ţara. Felul ăla de succes pe care-l are şi ideea reîntoarcerii României la monarhie în rîndul maselor. Şi nu poţi să nu te gîndeşti de ce. De ce? Ceea ce urmează este extrem de subiectiv, chiar dacă îmi păstrez convingerile monarhiste.

citește mai mult

Xenofobia e argumentul suprem

Scriam în urmă cu cîteva zile că naţionalismul e ca herpesul, aducînd în discuţie curentele de opinie care plutesc prin online cu ocazia zilei naţionale. Mi se pare că am uitat să menţionez că românul e şi mai performant în a fi xenofob. Asta e o treabă la care a excelat după Marea Unire. Mai ales evreii au simţit-o pe pielea lor. Dacă în Germania se poate vorbi despre antisemitism abia după 1933, România excela la treaba asta încă din anii ’20. Şi n-avea treabă doar cu evreii, ci cam cu tot ce însemna străin. Pare-se că în noul stat român se uitase cine ridicase societatea antebelică: neamţul Carol împreună cu expaţii pe care i-a adus să-i înveţe pe rupţii în cur de români cum să facă tot. Dar România se dorea stat naţional, chiar dacă realitatea multietnică din teritoriu o contrazicea, şi atunci xenofobia s-a potrivit perfect cu vremurile brătienilor. Xenofobia şi naţionalismul au fost aşa de mişto asimilate de către români, încît pînă şi comunismul ceauşist le-a împrumutat fără prea mari jene doctrinare. Chiar şi acum, cînd se discută despre Roşia Montană sau Chevron, xenofobia e argumentul suprem.

citește mai mult