Romanians are coming to wash your arses

M-am uitat și eu aseară la primul episod din epopeea „Nu ne mai faceț’ țara de rîs!”.

Tot ce pot să zic e că e mișto făcut și e pe bune. Bine, englejii cu retard mintal ar putea să tragă concluzia că toți românii/roma/gypsies/țigani (cîcat, toți au acte de identitate românești, deci români) veniți dintre poalele Carpaților ar fi așa. Și probabil că sînt mulți, cam la fel de mulți ca românii care au fost deranjați la stomac de documentar chiar înainte să-l vadă. Sigur, majoritatea românilor aflați în Marea Britanie își văd de treaba lor și muncesc pe rupte. Dar pe ei n-o să-i vedem aproape niciodată la televizor, pentru că nu-s interesanți. Ce faci, Johnule (alias Dorel) venit să ne pui faianță în baie și parchet în living? N-ai pielea închisă la culoare, ai locuit într-o casă normală în România, nu ești strident, nu asculți muzică în mașină la volum maxim și nu semeni deloc cu țiganii care cerșesc pe stradă? Ba mai mult, mai știi și engleza bine. A, nu ne interesează să-ți spunem povestea la Channel 4. Vrem persoane cu sclipici, băieți eșuați în Canada pentru că s-au crezut mai deștepți pentru că sînt români și care acum trăiesc pe străzile din Londra. Vrem oameni care n-au nimic în țara lor și cred că o casă dezafectată din Liverpool, fără acoperiș, e palat pe lîngă ce au ei în ghetoul din Baia Mare sau Cluj. Oameni cu copii în suferință, că ăștia îți vînd mai bine povestea, pentru că „Dansez pentru tine!”.

Ce-au făcut englezii la Channel 4 nici nu se compară cu ce ni se bagă pe gît de televiziunile din România de vreo 15 ani încoace. E mult peste, ca act jurnalistic. Ia uitați-vă o zi întreagă la Antena1, nu alt chiștoc de post tv, după care facem o analiză. În loc să ne tot căcăm pe noi despre ce se zice despre români prin alte țări, hai mai bine să ne interesăm mai mult despre ce se întîmplă cu românii în țara lor. Că poate ăștia nu pleacă de la prea mult bine din ghetoul ăsta de țară.

Comments

comments

One Comment

  1. Pingback: Dovada că românii sînt un popor de ciorditori | alphablog.ro

Comments are closed.