Ender’s Game

Pînă la Jocul lui Ender n-am citit literatură de anticipaţie. Niciodată nu m-a pasionat, eu fiind ăla cu dramele istorice sau psihologice. Sau, în orice caz, orice altceva decît SF sau fantasy. Iar cînd simţeam că mi se domoleşte pofta de lectură, puneam mîna pe una poliţistă şi mă simţeam mai bine. Apoi a apărut filmul cu Ender şi mi-am propus să-l văd, aşa că am pus mîna pe carte şi-am citit-o întîi. Foarte repede. Cea mai bună decizie în materie de lectură din ultimul timp. Pe anul ăsta cred că e la egalitate cu Adevărul despre cazul Harry Quebert în lista mea de lectură.

Atît de mult mi-a plăcut încît n-am văzut nici pînă acum filmul, despre care am citit că-i o palidă adaptare a cărţii. Eh, poate mai încolo.

O parte faină a cărţii e aia în care Card anticipează aproape 1 la 1 societatea social media în care trăim azi, romanul fiind scris în anii 80.

Începură să experimenteze imediat ce intrară pe codul de acces de cetăţean al tatălui. Se feriră de reţelele care cereau utilizarea numelui real. Nu era greu, deoarece numele reale contau numai în privinţa banilor. Ei n-aveau nevoie de bani. Lor le trebuia respect şi pe acesta îl puteau câştiga. Cu nume false, în reţelele cu adevărat importante, puteau juca orice rol. Bătrâni, femei de vârstă mijlocie, oricine, atâta vreme cât erau atenţi cum scriau. De văzut nu li se vedeau decât cuvintele, ideile. În reţele, toţi cetăţenii porneau de pe poziţii egale. […]

Începură să-şi insereze comentariile în dezbateri minore, unde oamenii simpli le comentau pe cele importante. La început, Peter insistă să fie în mod deliberat incendiare: „Nu putem afla cum funcţionează stilul nostru dacă nu avem răspunsuri – iar dacă suntem banali, n-o să ne răspundă nimeni.”

Nu erau banali şi oamenii reacţionară. Răspunsurile primite public, prin reţea, erau caustice; cele expediate prin poştă, strict personale, erau vitriolante. Însă ei învăţară care anume atribute ale textelor erau considerate copilăreşti şi imature. Îmbunătăţiră stilul.

Orson Scott Card, Jocul lui Ender, Nemira Publishing 2013, pp. 146-147

Comments

comments