România, barajul şi grecii

Nu e ca şi cum n-aş fi apreciat campania de calificare a României pentru Cupa Mondială de anul viitor. Pe lîngă ultimele două campanii de calificare, asta condusă de nea Piţi e la ani lumină. Sau vreo 30 de locuri în clasamentul FIFA, cît a sărit naţionala începînd cu victoria din Estonia. Cu victorii chinuite, cu alegeri bizare pentru primul 11, de zici că juca la cacealma pe pokerstars.ro, s-a rostogolit greoi peste linia trasă sub locul de baraj. I-a ieşit mîna, e drept, cu un mare ajutor olandez.

Apoi au venit grecii şi ne-au stins lumina într-un 1-3 care putea foarte bine să fie şi un 1-5 lejer şi just. Mă uitam astăzi la rezumatul meciului pe Eurosport şi nu înţelegeam ce făcea Torje pe teren. Prin repriza a doua, mijlocaşul lui Espanyol Barcelona înota pe undeva pe la mijlocul terenului, lăsînd impresia că s-ar fi aruncat mai degrabă într-un jacuzzi, nu în careul propriu îndesat cu greci. Care şi ăştia erau destul de suprinşi că au reuşit să ajungă atît de aproape de poarta nefericitului Lobonţ, de n-au mai reuşit să-şi majoreze avantajul. Măcar pentru faza asta şi Bănel Nicoliţă merită să intre astăzi titular. 

Iar partea cea mai proastă pentru astăzi vine tot de la mijloc, unde n-o să poată juca nici Bourceanu nici Pintilii, ancorele de care au depins cam toate performanţele solide obţinute de Steaua în ultimul an şi ceva. Dar poate că n-o să mai avem nevoie de mijlocaşi defensivi pentru meciul ăsta care se anunţă disperat şi disperant pentru toţi. Sper să greşesc.

mondial 98

Cînd mă uitam la meciul ăla trist cu Croaţia din ’98, probabil cel mai bun al lui Stelea la echipa naţională, că ceilalţi au fost de umplutură, nu-mi imaginam că vom ajunge la 16 ani de absenţă de la Cupa Mondială. Apoi au venit Slovenia, Rudonja, Norvegia, Carew, victoria înşelătoare din amicalul cu Germania şi multe, extrem de multe meciuri proaste. Şi ne-am obişnuit cu situaţia.

Deh, dar pe vremea cînd România făcea ultimul mondial eram puţin mai tînăr şi beam la meciurile naţionalei bere draught Mărgineni, cumpărată în pet-uri de cola de la bodega din cartier. Azi o să beau Ciucaş produsă de o corporaţie sud-africană şi aproape am uitat cum e să ai echipă naţională calificată turneele finale.

foto: stirileprotv.ro

 

Comments

comments