Calitatea e digerată greu. Incoerenţă acută pe marginea presei sportive

„The problem with quality is that it is neither a requirement for, nor a guarantee of, success.”

Pare evident, dar credeţi-mă că nu e. Nu când eşti pasionat. Oamenii pasionaţi tind să fie atât de infatuati (în sensul din engleză al cuvântului) şi absorbiţi de calitatea produsului, încât aproape că ignoră piaţa. Şi asta e o naivitate care îngroapă majoritatea start-up-urilor:

„The #1 company-killer is lack of market. The only thing that matters is getting to product/market fit. Product/market fit means being în a good market with a product that can satisfy that market.”

Anglofil.ro e unul dintre puţinele site-uri de sport pe care le urmăresc cu interes şi-mi face plăcere să zăbovesc asupra textelor scrise din pură plăcere. Alex, omul din spatele blogului de fotbal englezesc, îşi expune în cel mai recent text scris motivele eşecului suferit în încercarea de a trăi din scris. Şi ajunge la concluzia că un produs de calitate are nevoie şi de o piaţă care să încurajeze aşa ceva. În continuare o să mă refer în special la presa sportivă, pentru că nu vreau să generalizez şi să-mi arunc ghemul de aţă în prea multe direcţii.

Originile răului

De fiecare dată cînd se vorbeşte despre tabloidizarea presei sportive, aproape întotdeauna se afirmă că aceasta ar fi survenit în ultimii 10 ani. Pînă atunci se pare că treburile mergeau ceas, cu apariţia ProSport în 1997, care a reinventat roata în domeniu, cu textele lui nea Vanea şi Fănuşului din pagina 8 (dacă nu mă-nşel), pe care le citeai primele, apoi mai zăboveai încă vreo oră şi la celelalte texte. Cel puţin aşa făceam eu. ProSport vindea enorm, onlinele era ca şi inexistent, iar sportul la tv era minoritar. Şi totuşi, de unde provine otrava presei sportive? Care-s originile răului?

A fost sau n-a fost penalti? Discuţii nesfîrşite despre poziţii nefireşti ale mîinii care se încheiau muult după miezul nopţii. Cu Pinalti, Crăciunescu, nea Tomescu şi Mitică. Nici Naşu nu se dădea în lături de la controverse filmate ca-n epoca de piatră a televiziunii, după cum se vede din filmul de mai sus. Cam de aici a început totul. Toate emisiunile pe care urmărim acum pe canalele de televiziune cu profil fotbalistic sînt toate replici ale celebrei emisiuni „Procesul Etapei” cu care Ioaniţoaia ne mitralia acum 15-20 de ani în fiecare duminică seara. Şi avea audienţe enorme, aducînd în casele românilor o enervare dusă aproape de exasperare. Nu exclud ca măcar un microbist din epoca aia să-şi fi aruncat televizorul pe geam, exasperat de discuţiile de nimic moderate de nea Ovidiu pînă la 3 dimineaţa. Cu timpul, dicuţiile de nimic au migrat în paginile ziarelor de sport. Şi ajungem în zilele noastre, cînd paginile virtuale ale celor două ziare de sport din România sînt invadate de subiecte de nimic. Click AICI, „ALARMA DE GRAD ZERO LA MALL! Adelina Pestritu in cei mai “perversi” pantaloni de pana acum! VIDEO STRICT INTERZIS CARDIACILOR”. Titlul e pe bune, apare în primele 10 titluri de pe jenantul prosport.ro într-o zi de sîmbătă, 12 octombrie 2013.

Să nu glorificăm „cea mai bună echipă din presa scrisă românească”. Pe lîngă lucrurile bune pe care le-a făcut, includ aici anchetele excelente prin care s-au făcut publice multele tunuri financiare din lumea sportului, a îngropat jurnalismul sportiv într-un maldăr de rahat, subiecte irelevante de care nu mai poţi să treci pentru a ajunge la informaţia necesară. În apărarea lor au aruncat spre noi argumente de genul „asta cere lumea”. În timpul ăsta vînzările de la chioşcuri s-au dus în cap, pentru că aceleaşi texte de 2 lei se pot accesa foarte uşor cu un singur CLICK AICI. Nu mai trebuie să te deplasezi pînă la chioşcuri să-ţi cumperi doza zilnică de irelevanţă şi cele 10 articole zilnice obligatorii cu Steaua, Mimi, Jiji, Reghe şi Prodanca, pe ultima cînd nu e boicotată la fel ca Jiji pentru 2-3 ore în urmă cu ceva ani. În timp ce pregătesc campanii de resuscitare cu Orăşelul Leneş sau Kimmy Curiosul, presarii sportivi se uită cu invidie la tabloidele ce conduc topul vînzărilor la chioşcuri. Asta pînă cînd vor mai exista, cel mai probabil România va fi prima ţară europeană în care nu vor mai fi tipărite ziare de nici un fel în maximum 5 ani. Şi bineînţeles va fi din vina ploii, preţului hîrtiei sau a românului care nu mai cumpără ziare. Nu va fi din vina presei, nici să vă treacă prin cap ideea asta. Apoi vom da CLICK AICI pînă ne zbîrcim de tot şi gata.

Şi totuşi, vrem cumva mai multă calitate?

Putem s-o îngurgităm fără probleme? Am căzut de acord că ProSport şi GSP au devenit junk-press. Dar totuşi, de ce nu vrem să consumăm altceva? Vrea cineva un muşchiuleţ de porc făcut cu grijă acasă în locul unui burger gătit de un Buzărin sau Mironică? Nu mai cumpărăm ziarele de la chioşcuri din motive evidente, dar online sîntem pregătiţi să citim totuşi altceva? Statisticile spun că nu. Şi faptele spun că nu. Anglofil n-a reuşit să strîngă mai mult de 100 de abonamente în sezonul trecut de Premier League, cît a existat paywall-ul, chiar dacă textele erau cu mult peste ce ofereau prosport sau gsp pe paginile lor online. Şi vorbim despre fotbal englezesc, nu de vreun sport de nişă. Ce n-a mers?

Nu cred că deţin adevărul absolut, spun lucrurile după ce aplic filtrele personale şi extrem de subiective. Mă surprind deseori, atunci cînd vreau să aflu o informaţie despre un meci anume, un rezultat sau ce s-a întîmplat pînă la final în plictisitorul meci al Stelei cu Chelsea din Champions League, la care am adormit prin minutul 60, intru pe gsp şi aflu. Intru şi ies în mai puţin de 5 minute, timp în care mai fac click-click peste alte 2-3 articole care conţin mai puţine caractere decît în titluri. Poate mai intru şi pe tolo.ro, dacă a apărut ceva nou, dar pe ăsta îl pot citi oricînd şi din reader. Şi cam asta a fost doza mea de presă sportivă pe ziua respectivă. Îmi place să citesc şi texte lucrate şi lungi care chiar te fac să uiţi de altceva de bune ce sînt, dar treaba asta se întîmplă de cîteva ori pe săptămînă.

Treaba e că cititorii ca şi mine nu prea au alternative la presa sportivă mainstream, şi asta chiar din cauza noastră. Ne plîngem că vrem calitate, dar realizăm cu greu că sîntem şi noi dependenţi de junk-press, pentru că e convenabil şi nu-ţi mănîncă prea mult timp, pe care-l folosim să citim şi mai mult junk-press, de data asta generalist sau de orice alt fel. În era 2.0 am devenit extrem de eficienţi în a citi toate tîmpeniile care se găsesc pe net, dar cînd e vorba să investim timp într-un text de calitate ne plîngem că nu-l avem. Aşa fac eu şi nu cred că-s un caz singular. Măcar eu mă abţin să scriu despre toate tîmpeniile pe care le citesc în presă, spre deosebire de multe bloguri care doar asta fac. Pe lîngă timpul investit în citit junk-press, mai pierdem alte ore să scriem despre mizerie. Citim mult şi prost, iar în tot circuitul ăsta nu mai lăsăm loc textelor care chiar pot face diferenţa, că n-au de unde să apară pentru că foarte puţini le cer şi caută cu adevărat.

Chiar şi aşa, se găsesc cîţiva temerari care reuşesc să spargă monopolul ăsta de balast cu proiecte interesante. Anglofil a făcut asta pentru fotbal. Iar, mai nou, am descoperit Treizecizero, un site excelent exclusiv despre tenis, ţinut sus de cîteva persoane pasionate. Şi alte exemple în domeniu nu mai am, fiind prea ocupat cu cititul tîmpeniilor*. Aştept şi alte recomandări.

* – a se menţiona că nu accesez niciodată site-uri din categoria Click, Cancan sau Libertatea.    

Comments

comments