All you need it’s guts

Pentru victorie îţi trebuie curaj. Angliei i-a lipsit curajul pentru meciul cu Italia. Italia, care e regina jocului defensiv, a atacat de două ori mai mult într-un meci cu o Anglie care chiar avea nevoie de un succes pentru acest sfert de finală. Bad karma? Nu cred că se poate vorbi despre aşa ceva, chiar dacă finalul la penaltiuri nu i-a favorizat pe englezi niciodată.

Pe teren au fost englezi, au fost italieni şi peste ei a fost Pirlo. Un penalti executat cu sînge de reptilă, atunci cînd moralul coechipierilor săi scăzuse sub zero grade. Dar pentru aşa ceva îţi trebuie curaj, capitol la care britanicii au fost corigenţi.

Chiar şi fără goluri, meciul Anglia-Italia a fost cu mult peste bătălia franco-spaniolă din urmă cu o zi.

Germania-Italia a fost meciul secolului trecut. M-aş mulţumi şi cu jumătate din adrenalina anului 1970.

Comments

comments

5 Comments

  1. Asta pînă duminică seară. Pe cînd Pirli torcea liniştit şi visa pisicuţe cu ochi albaştri, Pirlo fotbalistul alerga 15 kilometri la Kiev, dădea vreo 150 de pase şi bătea un penalty care a însemnat sentinţa victoriei morale a Italiei contra Angliei. Diamanti avea doar să desăvîrşească ce începuse Pirlo, atunci cînd ciupise mingea spre poarta lui Joe Hart. Exact ca un motan atent la ghemotocul lui. Doar la el, la nimic altceva. Nepăsător la God save the Queen-ul galeriei insulare, aşezat undeva dincolo de emoţii, într-o lume a lui în care contează să joci fotbal, cel mai bun fotbal posibil, să nu faultezi niciodată (nu a făcut nici un fault în meciul cu Anglia), atent la tot ce se întîmplă în jur, dar neperturbat. Privirea rece a lui Pirlo tăia aerul care îl despărţea de poarta englezilor. La 11 metri distanţă, lungi cît drumul de la Pămînt la Lună, zbaterea lui Hart. Păcălit, englezul se lupta cu toate membrele să învingă gravitaţia. Agitaţia lui Hart, neputinţa lui, disperarea lui, toate desăvîrşeau victoria italienilor care trecuseră peste ratări, peste frustrări.

Comments are closed.