Cutia de Toblerone

În copilărie primeam dulcuri la pachet. Naşă-mea se mutase în Germania în prima jumătate a anilor 80 şi, probabil avînd ceva remuşcări că ea o ducea bine şi noi rău, ne trimitea regulat pachete. Pachete care treceau prin multele filtre ale acelor ani. Mergea mama să ridice cutia din carton de la oficiul poştal din cartier. Ne trimitea diferite prostioare care, privite acum, după zeci de ani, erau cumpărate la ofertă, trei la trei mărci sau ceva de genul. Tricouri de unică folosinţă inscripţionate cu Coca Cola sau alte băuturi la modă, atunci şi acum. Dulcuri ca Maoam, Mamba, gume cu Garfield şi alte asemenea. Noi eram fascinaţi, îmbătaţi de mirosul hainelor spălate cu detergent vestic, Ariel sau Persil sau ce mama naibii o fi fost.

De ce rememorez acum treburile astea? Pentru că tocmai am savurat un Toblerone, din cutia aia triunghiulară, care a tronat în camera mea de copil şi adolescent timp de 15-20 de ani, în loc de bibelou, pe diverse poliţe ale bibliotecii albe, pescuită dintr-un pachet trimis din Germania. După ce am terminat ciocolata din seara asta, am dat să arunc ambalajul la gunoi şi mi-am adus aminte de cutia similară primită la sfîrşitul anilor 80.

Nici acum nu ştiu dacă e bine sau nu faptul că în copilărie am considerat un reper, o valoare, ambalajul sofisticat şi gol de Toblerone.

Încă n-am aruncat cutia goală. Stă lîngă laptop şi nu ştiu ce să fac.

Comments

comments

6 Comments

Comments are closed.