Generaţia chicX

Ne-a durut în pulă cînd n-aveam bani de o bere de căciulă. Făceam chetă şi băgam doi ţapi la patru măgari.

Am crescut la bloc, în blocuri minuscule. Am rîs, am spart geamuri, am rupt iarba din parcurile comuniste cu picioarele învelite în teneşi Drăgăşani. Eram împreună şi asta era deja prea mult.

Pe vremea cînd eram copii oamenii ieşeau în stradă, strigînd că-s nemulţumiţi. Am văzut cum erau bătuţi studenţii în Piaţa Universităţii şi babele cum aplaudau minerii. Le-au futut în gură la figurat, la propriu n-ar fi fost hazliu. Acum oamenii mai ies doar pentru cel mai tare karaoke sau cînd se dă ceva moca.

Băgam în noi vin la litru Segarcea şi orice alte prostii ieftine, cireşica sau săniuţa. Ne încingeam în scări de bloc la discuţii interminabile.

Părinţii noştri intrau în uzină la ora 7, făceau trei schimburi, iar noi stăteam cu cheia la gît. A mea avea şnur galben fosforescent. Încă mai simt în nări mirosul chimicalelor din părul mamei. Şi mai ţin minte că pe vremea aia era mai fericită. După aceea, cît a fost şomeră, n-a mai fost. La pensie şi-a luat lumea în cap, plecînd să muncească prin Italia. Ce ţară e aia în care nu poţi să te odihneşti după 40 de ani de muncă? S-a întors după aproape 10 ani cu nervii ţichi. Acum plăteşte contribuţii sociale din banii pentru care a plătit contribuţii sociale. Ştiu, e logic aşa. Pentru o pensie nesimţită de 1.000 de lei e logic orice.

În fiecare iunie priveam stelele de pe cer, multe stele. Serile erau magnifice şi nu ne aveam decît pe noi. Ora 1 noaptea ne prindea mirosind iarba.

Făceam chefuri prin apartamente de bloc, fiecare aducea ce putea. Dimineaţa priveam răsăritul dintr-un balcon de la etajul trei. Berea ieftină încă spumega.

Cînd mergeam la grătar, căram după noi pînă la Dîmbul Morii, vreo 3-4 kilometri, o ladă de bere Ciucaş. Am zis mergeam, că n-aveam maşini sub cur. Iar micii făcuţi în jar au cel mai bun gust.

Am crescut într-o lume grea, ne-am adaptat, am trăit onest pînă la un punct. În ultima decadă am uitat să mai fim nemulţumiţi. Băncile, creditele, mall-urile, hypermarket-urile ne-au înmuiat oasele. Am înghiţit cu seninătate tot ceea ce ni s-a vîndut la suprapreţ. Şi constat că o continuăm pe aceeaşi potecă. Sînt trist şi mi-e silă.