A explora

Cum zilele astea, ultimele din concediul meu din an, stau şi casc gura la Turul Franţei, am văzut şi spoturile publicitare ale României care se difuzează în pauzele de pedalare. Pauzele noastre, că băieţii rulează în continuare. Am constatat că-s drăguţe, cu imagini faine, chiar faine. Dar din toate spoturile am constatat că se mizează din nou pe un aer arhaic, o explorare a unui tărîm rămas în urmă, înapoiat. Imagini din natură, păduri, ape, etc. Iar cînd se prezintă cultura, e tot cultura aia născută  ori înainte şi între războaiele mondiale, ori moştenită de pe vremea lui Fane Babanu’ sau Brîncoveanu. Încă o dovadă că trăim într-o lume paralelă, trăind cu impresia că e de ajuns  să ai copaci, şi ăia tăiaţi de mulţi grofi cu mustăţi groase, şi munţi şi ape şi cîmpii şi tot ceea ce în mod normal nu are nevoie de o atenţie prea mare din partea statului.

Consideraţi-mă cîrcotaş, dar eu n-am văzut în vreun spot nici măcar un centimetru de şosea pe care să ajungi la munţi, ape, rîul, ramul, calul şi căpiţa de fîn.

httpv://www.youtube.com/watch?v=bxZIOi3d1m4&feature=related

EXPLORÁ vb. I. tr. 1. A cerceta o regiune necunoscută sau greu accesibilă, mai ales în scop ştiinţific. ♦ A cerceta posibilităţile de exploatare a unui zăcământ. 2. (Fam.) A cerceta, a căuta. [< fr. explorer, cf. lat. explorare – a examina].

sursa foto: designerul.ro

Comments

comments

8 Comments

Comments are closed.