Simboluri de vînzare

Cine nu a văzut vreodată Cazinoul din Constanţa? Este una dintre clădirile memorabile ale României. Apare pe o grămadă de vederi turistice. De ceva ani este lăsat în paragină, din diverse motive. Financiare, cum altfel. Astăzi aflu că:

Edilul Radu Mazăre vrea să vândă Cazionul Constanţei, simbolul oraşului, după ce israelienii au renunţat la contractul de concesiune încheiat pe 49 de ani.

Mazăre a anunţat că vinde Cazinoul pentru că municipalitatea nu-şi permite să-l întreţină. „Este simbolul Constanţei, dar îl vindem. Oricum nu-l ia nimeni de aici. Să dea Dumnezeu să vină cineva şi să vrea să îl cumpere, să investească în el şi să-l facă funcţional”, a conchis primarul.


„Israelieni” cu care se încheiase un contract cam prin iunie 2007 aşa, unde concesionarul se obliga să investească 9 milioane de euro în primii 5 ani. Mai că se împlineşte sorocul şi casinoul stă mîndru sub soare, renovat, tuns şi frezat. Şi ăsta e doar unul dintre contractele isteţe întocmite de autorităţile noastre competente.

Nu-s constănţean, dar limba asta de litoral, cu simbolurile sale, îmi este foarte dragă. Şi nu-mi vine să cred ce a ajuns Constanţa. În vara lui 2009 arăta jalnic, şi aflu că nu s-a schimbat în bine. Nu-mi explic cum un individ precum Radu Mazăre, care-şi amanetează simbolurile, continuă să conducă Primăria Constanţa.

sursa foto

Comments

comments

7 Comments

  1. Cînd dracu’ ne trezim? Ştii că uneori îmi vine să nu mai zic nimic? Că-mi spun „la ce bun?”. Dar chestia e că trebuie să zici, trebuie să te frămînţi, trebuie să strigi. Chiar dacă la început nu te aude nimeni.

  2. Primarul Constantei este un model pentru tinerii care acum isi incep cariera in lumea interlopa: daca muncesc din greu si lucreaza din apus pana la rasarit in domeniul camatariei si al obtinerii taxelor de protectie de la comerciantii de pe Litoral, cand vor fi mari vor ajunge ca Mazare, primari in orase cu peste 500 000 de locuitori. Mazare a castigat alegerile simplu de tot: era pe lista si n-a avut nici-o greata sa-i intimideze pe ceilalti colegi de partid cu vechime care ar fi putut sa-l impiedice sa candideze si pentru ca la urne conteaza iuteala de mana si nebagarea de seama; multe smecherii a facut ca primar, taxa de intrare in statiunea Mamaia e una din ele, de ce a impus-o? pai ca sa nu mai intre toti fraierii in statiunea aia de fitze, ci sa stea dracului la Costinesti si sa nu mai ocupe spatiile de parcare pentru Mercedes-uri si BMW-uri apartinand lumii interlope – toti saracii cu Daciile lor prapadite si sa nu mai incurce traficul pe strazile (adica strada, ca e doar una) din Mamaia. Cine mai crede ca nu exista clasa privilegiata in Romania sa dea o fuga prin Mamaia.
    Faza cu Casino-ul a fost o inselatorie, Primaria a concesionat (aici cam miroase a spaga) constructia la niste asa-zisi investitori fara experienta si fara sa le ceara macar niste garantii financiare, iar aia cand au primit plocon ditamai hardughia si au vazut cate reparatii sunt necesare au ajuns la concluzia ca problema ii depaseste si au plecat de unde-au venit, fara sa bage un leu in cladire si fara sa plateasca vreo despagubire. In tot timpul acesta nici nu i-au lasat pe altii s-o foloseasca, s-au considerat proprietari si deci stapani sa faca ce vor, adica sa lase o cladire simbol pentru Constanta sa se degradeze.
    Cine stie cine-o s-o cumpere acuma, in plin declin al pietei imobiliare… Poate o companie din China, sa faca inauntru vreun complex comercial en-gross/en detail?

  3. AM vazut cladirea cand eram pusti, m-a impresionat, pacat ca nu se face nimic pentru restaurarea ei, reprezinta un stil arhitectural iesit din comun.
    Cat despre Mazare…nu mai de bine….Castro al Romaniei.

  4. maman

    Înainte de a-l vinde ar fi o soluţie, poate şi de felul ”daţi un leu pentru Cazinou”!Poate şi un parteneriat public-privat….În fine, vînzarea, ca ultimă soluţie dar în anumite condiţii….
    Dar dacă o vrea vreun Butuz să-şi facă reşedinţă la malul mării şi Mazăre face un pic de vîlvă să vadă ce zice lumea?… sau ministerul culturii?
    Mie mi-e teamă că după renovare va ajunge ca Sportul din Poiana Braşov…A reuşit Copos o kiţoşenie de speriat!

Comments are closed.