Prima dată cînd m-am…

Posted in: Personale

Zizzou mi-a pasat o leapşă cam acum o săptămînă. Şi cum n-am mai onorat aşa ceva de ceva vreme, nici n-am fost asaltat cu aşa ceva de altfel, am zis să mă execut zilele astea. Se numeşte prima dată.

Prima dată am văzut-o la un concert. Avea ochii mari şi sinceri. M-a privit printre capetele jucăuşe care se roteau pe ritmul muzicii îndoielnice care şiroia de pe scena improvizată. Un concert pe gratis, organizat în pripă de un radio local ce împlinea ceva ani de funcţionare. Parcă vreo şapte, dar a trecut ceva timp de atunci. Aşa că nu pun prinsoare. Mi-a zîmbit. Atunci mi-am zis “Băiete, acum e momentul”…..

Stai, bre! Parcă nu asta era tema! Ce naiba! Scuze…Să revenim…. Prima dată:

  • Primul cuvînt pe care l-am spus: Nu am fost informat pe tema asta. Sau dacă mi-au spus ai mei, atunci am uitat. Probabil a fost banalul “mama“. Cu toate că n-ar fi exclus să fi grăit ceva de genul “nu îţi mai pune geanata pe masa din bucătărie“. Am o problemă cu capul atunci cînd cineva îşi pune geanta pe masa din bucătărie… din nou. Ai auzit, draga mea?
  • Prima zi de şcoală generală: A fost cu soare. Cum au fost cam toate zilele de 15 septembrie cu şcoală, flori şi reîntîlniri. Am prins loc într-o bancă de la geam, cu vedere către pinii din grădina şcolii. Înainte de asta, mama s-a chinuit cîteva minute pînă să-mi prindă gulerul ăla alb care se prindea de cămaşa aia în carouri albastre. Un adevărat chin matinal. Mă simţeam sufocat de fiecare dată cînd mama, tata sau frate-miu încercau să mi-l aşeze frumos. Asta a durat cam cîteva luni, pînă am învăţat să montez pacostea singur. Tot sufocat mă simţeam.
  • Prima formaţie care ţi-a plăcut la nebunie: Un timp, după `89, TVR dădea videoclipuri preluate de pe Super Channel. Un program de vreo oră parcă. Şi îl priveam cu mare interes, doar ca să prind vreun clip de-al lui Queen. I want to break freeeee……
  • Primul CD cumpărat: CD? Poate prima casetă audio! Să fi fost Michael Jackson – Dangerous. Prin 1992. Nu, nu venise încă la Bucureşti.
  • Prima zi de liceu: Am suferit după foştii colegi din generală. De altfel, cu ei am rămas şi pe perioada liceului. Şi după.
  • Primul cuvînt pe care ţi l-a adresat prietenul cel mai bun: Să mor dacă ştiu. Dar îmi place să cred că a fost: This may be the beginning of a beautiful friendship.
  • Prima zi de facultate: Am ieşit pe geam de la primul curs. Profesoara era plictisitoare şi afară era frumos, iar bardezi ne aştepta cu terasa umbrită de doi nuci.
  • Prima restanţă: Parcă a fost la presă scrisă. Hahaha!!! Nu m-am trezit pentru examen.
  • Prima zi la locul de muncă: Am am văzut cîteva meciuri de futsal. Deh, presa sportivă locală pe timp de iarnă.
  • Prima oară cînd am postat pe blog: 29 septembrie 2008. Întîmplător, e ziua soţiei mele.

Cam asta ar fi. Cine mai doreşte nişte leapşă la vrac? E la promoţie.

6 Responses to Prima dată cînd m-am…

  • [...] This post was mentioned on Twitter by Daniel Mihu. Daniel Mihu said: prima dată cînd m-am, pe mine, mă: http://alphablog.ro/2010/prima-data-cind-m-am/ O leapşă primită de la @AlexZizzou [...]

  • black leviathan

    Replied on: March 30, 2010, 2:17 am

    Nu-i rau draga, prima caseta Michael Jackson. Eu am inceput cu New Kids On The Block! HahaHa
    Dar ramane intre noi! Asa ca psssssssssst!
    .-= black leviathan´s last blog ..Dictionar Femeie-Romana/Romana-Femeie =-.

  • Prima dată cînd m-am… | Cronica unei vieţi. Banale

    Replied on: March 30, 2010, 12:28 pm

    [...] preluat o leapşă interesantă de la Alpha, că şi-aşa era la promoţie. Şi pentru că-i interesantă ideea şi n-am mai onorat de multă [...]

  • ionutu

    Replied on: March 30, 2010, 12:36 pm

    preluat lepşa, completat, publicat.
    .-= ionutu´s last blog ..Prima dată cînd m-am… =-.

  • zamo.ca

    Replied on: April 2, 2010, 2:13 pm

    ar fi interesanta o leapsa cu “ultima”. cum iti vei petrece ultima zi? cand si cum vei bea ultima sticla de bere? ultimul articol pe blog?
    .-= zamo.ca´s last blog ..Happy April Foist! =-.

  • [...] Alpha, Zamolxu’, Pisu’, DeMaio, Boghi, Brightie, Bufniţoiu’, Călin, Cătă, Cella, Chioru’, Cody, Cristian, Doamna cu Poşete, Elisa, Emiru’, Etaju’ Trei, Flavius, Florin, Gabriela, Geanina, Ion Dascălu, Krossfire, Leo, Lia, Luana, Lulu, Măce, Mădălina, Mami Nineta, Matilda, Mic, Mikey, Molie, Nea Costache, Noaptea Iguanei, Orry, Papillon, Sibilla, Sictireanu, Sillyterra, Tenţi, Tizu’, Vaxxi, WhiteWolf, Zeneseu, Lucia Verona, Oana, Vania, Adi Hădean, Bucătaru’ Maniac, Cristi, Proiect Nehoiu, Raluk, Ştiu un loc, Xplorio, Achilianu, Ana, Ana Maria, Andrei, Băiatu’ Ciudat, Blogatu, Bogdan, Bogdan Blog, Brontozăurel, Bunătăţi simple, Călin Hera, Circuite şi sejururi, Cristiana, Dielda, Dreacu’, Geeo, Neamţu’, Jocuri, Mălina, Petronela, Ponturi bune, Liviu, Pucca, Radio Whisper, ŞtiuUnLoc, Viper, VJ Duuk [...]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

CommentLuv badge