Manipularea crizei
May 12
România a ajuns la fundul sacului. Unii au prevăzut scenariul ăsta. Alţii nu-l acceptă nici măcar acum, cînd nu mai e nici un secret. Să mai avem, totuşi, răbdare. Băsescu speră, Vlădescu speră, Boc… Boc doar repetă după adevăratul prim-ministru, Traian Băsescu. Să-l lăsăm să cîrîie neinteligibil.
- Dragă, sînt însărcinată!
– Aha. Stai să vedem ce zice Băsescu despre asta şi apoi îţi zic dacă mă bucur sau nu!
Update: asta apropo de vestea bună dată mamelor din ţara-ntreagă, dedicată „liberalilor de dreapta” care sînt ei… de dreapta.
De ce se întîmplă asta? De ce am ajuns aici? Omului îi place să se amăgească extrem de uşor. De cîte ori nu am amînat pînă în ultima clipă vizita la medic de teamă că o să aflăm vreo boală ascunsă şi gravă? Prima dată cînd mi-am rupt mîna, pe la 10 ani, am întîrziat vreo două zile pînă să le spun părinţilor că sufăr. Aveam mîna umflată şi nu mai puteam s-o mişc de la încheietură. Am sperat că nu-i nimic grav şi că o să-mi treacă. Dar nici o şansă. Pînă la urmă le-am mărturisit, spăşit, că am făcut o boacănă şi mi-am rupt mîna. Spital, radiografii, ghips. Cam aceeaşi imagine a avut-o şi România în ultimele 14 luni. Cu mîna ruptă, a preferat să sufere în tăcere pînă cînd au apărut complicaţiile. Ne-am lăsat amăgiţi, preferînd să ascultăm minciuni dulci şi puţin credibile, cu speranţa că ele se vor adeveri. Spun ne-am, luînd în calcul rezultatul alegerilor prezindenţiale de anul trecut. Chiar dacă soluţia Băsescu mi s-a părut şi mi se pare în continuare greţoasă, realegerea sa este bazată pe votul democratic. Mai mult de 5 milioane de cetăţeni ai României au preferat să ignore boala, spunîndu-şi că va trece doar cu un paracetamol, acceptînd minciuna servită de bogaţii zilei, disperaţi să-şi păstreze cu orice preţ legăturile cu fondurile publice.
Acum nu doar cele 5 milioane de votanţi băsescieni plătesc preţul alegerii. Plătim cu toţii. Plătim pentru minciună, plătim pentru manipulare, plătim pentru incompetenţă. Chiar cu preţul democraţiei. Pentru că regulile stabilite de Constituţie nu mai valorează nici măcar cît o mărgică de oaie bleagă. În fiecare zi constatăm cîte o încălcare constituţională. Dar ce mai contează! E criză şi fiţuica aia nu mai contează.
Dar să revenim puţin la zi. Spuneam că plătim pentru manipulare. Cu cîteva zile înainte de întîlnirea preşedintelui cu reprezentanţii FMI a început să zumzăie, precum albinuţele harnice, zvonuri cum că TVA-ul şi cota unică de impozitare vor fi majorate. E inevitabil. Ziarele şi televiziunile, aflate în opoziţie, muşcă momeala şi se pun pe dezbatere. Începe morişca. Se taie firul în patru, în şase, în zece… Ce se întîmplă dacă TVA-ul, dacă impozitul… După ce toate variantele sînt epuizate şi toate vorbele despre subiect sînt aruncate, Băsescu vine şi anunţă scăderea pensiilor şi salariilor bugetarilor. De ce e o manipulare? Este evident că zvonul despre tva şi impozit a fost aruncat intenţionat în gura mass-media, chiar cu ajutorul liderilor opoziţiei rarefiate. Specialiştii numesc această manevră trîntitul-uşii-în-faţă.
Trîntitul-uşii-în-faţă: prin această tehnică a manipulării, oamenii sînt determinaţi să accepte o anume concesie, prezentîndu-li-se în prealabil o cerere mult mai mare, de aceeaşi natură, care are toate şansele să fie refuzată. Abia după aceea se vine cu cererea avută în vedere de la bun început. Aceasta are toate şansele de a fi acceptată, deoarece, prin comparaţie cu solicitarea inacceptabilă de dinainte, pare foarte rezonabilă.
Seamănă extrem de mult cu ceea ce s-a întîmplat săptămîna trecută? Mno, cam seamănă. Ceea ce este interesant aici e faptul că această manipulare este doar un preambul, aceasta pregătind un alt tip de manipulare din aceeaşi categorie, doar că opusă:
Piciorul-în-uşă: pentru a determina oamenii să accepte o concesie minoră, este convenabil să li se prezinte mai întîi o cerere nesemnificativă, dar de aceeaşi natură, căreia aproape de fiecare dată i se va da curs, pentru ca abia după aceea să se vină cu cererea avută în vedere de la bun început. Deşi tehnica se bazează pe stimuli sociali minori, efectele ei pot fi extrem de puternice, uneori la nivelul unei societăţi întregi.
Adică am pornit într-un carusel al manipulărilor mici (ambele tehnici fac parte din categoria manipulărilor mici), dar care aplicate unei societăţi, pot oferi rezultate extrem de satisfăcătoare. Totul e să convingem cît mai multă lume că nu există altă soluţie în afară de micşorarea pensiilor şi salariilor bugetarilor. De aceea a şi anunţat Traian Băsescu măsurile dure, el reprezentînd încă alegerea unei majorităţi a populaţiei. Încearcă să absoarbă şocul măsurilor cu imaginea pozitivă pe care o mai are în faţa electoratului. Dar scopul final este destul de previzibil: mărirea tva-ului şi a impozitelor. Aşa zişii liberali se îmbată cu cifre goale, trăind cu impresia că lui Băsescu îi pasă de mediul privat. Visaţi cît mai aveţi timp.
O manipulare cu mult mai periculoasă a fost lansată de acelaşi Traian Băsescu în discursul prin care a anunţat reducerile bugetare:
[...] Cel care nu a reacţionat corect la criză este statul, care nu şi-a diminuat consistent cheltuielile. Şi, ca să fiu plastic – este o imagine care îmi vine în minte acum: statul arată aşa, ca un om foarte gras care s-a căţărat în spatele unuia foarte slab şi subţirel. Şi asta e economia românească. Iar cheltuielile uriaşe ale statului s-au transferat pe cei trei milioane care lucrează în servicii şi în industria românească. Acest lucru nu mai este posibil. Iar în ceea ce priveşte principalele axe pe care Guvernul şi delegaţia Fondului vor discuta în continuare vi le pot prezenta şi mi le asum şi eu ca soluţii, alături de Guvern. În primul rând este vorba de reducerea fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din România, cu 25%, iar până la sfârşitul anului, şefii de instituţii au obligaţia să-şi facă selecţia, să-i aleagă pe cei mai buni şi nu clientela politică, în aşa fel încât în anul 2011, menţinându-se anvelopa salarială şi în speranţa creşterii economiei, salariile să poată reveni la cele pe care le au acum. Această măsură trebuie luată de la 1 iunie. De asemenea, în ceea ce priveşte pensiile, Guvernul îşi va menţine transferul de 1,7 miliarde euro la fondul de pensii, dar pentru a acoperi pensiile la nivelul actual – şi numeric, şi nivel de plată – ar mai trebui încă circa 500 de milioane de euro, care nu există, aceşti bani nu există. Ca atare, este previzibilă o reducere a pensiilor cu 15%.
Imaginea grasului era frecvent folosită de propaganada nazistă în anii 30. De altfel, Victor Ciutacu a punctat extrem de inspirat pe această temă. Evreul era întotdeauna ilustrat ca un om gras, rău şi care trăieşte pe spinarea societăţii. Drept urmare trebuia pus la slăbit.

Şi a fost pus la slăbit.

„Imaginea” folosită de Băsescu reprezintă o manipulare clasică şi extrem de folosită în regimurile totalitare ale secolului 20. Se numeşte delimitare socială.
Delimitarea socială: constă în împărţirea indivizilor în două categorii distincte: de o parte sînt cei al căror drept la existenţă trebuie recunoscut, iar de cealaltă cei care nu au nici un drept.
Pe acelaşi sistem au guvernat naziştii, fasciştii. La fel şi comuniştii. Aceeaşi procedură o aplică acum Traian Băsescu invocînd, bineînţeles, interesul naţional şi solidaritatea. Dar prin declaraţiile sale împarte, voit sau nu, populaţia României în două categorii distincte. Doar angajaţii din mediul privat au dreptul să trăiască, pe cînd bugetarii sînt graşii care sufocă societatea. Ei trebuie puşi la cură de slăbire. Şi atunci întreb: unde e solidaritatea aia?
Închei cu încă o explicaţie. Mulţi se întreabă de ce este Emil Boc premier. Are el compentenţa necesară pentru o asemenea funcţie? Cum de a ajuns Vlădescu, dintr-o dată, ministrul finanţelor? Dar Videanu? Dar Berceanu? Dar Udrea? Dacă tot am început cu regimurile totalitare, ar fi inspirat să termin tot în aceeaşi notă.
Pentru a acapara puterea în ţările est-europene după cel de-al doilea război mondial, NKVD (viitorul KGB) a elaborat o strategie în 45 de puncte ce avea să fie pusă în practică în fiecare stat aflat în noua zonă de influenţă a URSS. Menţionez cîteva puncte care se potrivesc extrem de bine liderilor actuali aflaţi în guvern şi politicienilor în general.
[...]
18. Trebuie avansaţi numai acei conducători care execută impecabil sarcinile primite şi nu le analizează depăşind cadrul activităţii lor.
19. În legătură cu activitatea localnicilor cu funcţii de partid, de stat sau administrative, trebuie create asemenea condiţii, încît să fie compromişi în faţa angajaţilor, astfel devenind imposibilă întoarcerea lor în anturajul iniţial.
[...]
35. Din şcolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee şi facultăţi trebuie înlăturaţi profesorii care se bucură de popularitate. Locurile lor vor fi ocupate de oameni numiţi. Să se analizeze diferenţele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se opreasă predarea limbilor latină şi greacă veche, a filozofiei generale, a logicii şi geneticii. Cu ocazia predării istoriei nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele ţării, ci trebuie arătată mişelia regilor şi lupta poporului asuprit. În şcolile de specialitate trebuie introdusă specializarea restrînsă.
[...]
42. Acei conducători numiţi de către partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemulţumirea angajaţilor, să nu fie chemaţi în judecată. În cazuri drastice se recheamă din funcţie, fiind numiţi în poziţii similare sau superioare. La sfîrşit vor fi puşi în funcţii de conducere şi ţinuţi în evidenţă ca şi cadre de rezervă pentru perioada schimbărilor ulterioare.
43. Se aduc la cunoştinţă publicului procesele acelor persoane cu poziţie de conducere (în primul rînd din cadrul armatei, ministerelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sînt învinuite de atitudine împotriva poporului, a socialismului, a industrializării. E o acţiune ce atrage atenţia maselor populare.
44. Cei care lucrează în diferite funcţii trebuie schimbaţi şi înlocuiţi cu muncitori cu cea mai slabă pregătire profesională, chiar necalificaţi.
Directive de bază ale KGB pentru ţările din lagărul sovietic, Moscova, 2.6.1947 (Strict Secret) K-AA/CC 113. Indicaţie NK/003/47
Apropo de legea educaţiei. Apropo de Ridzi. Traian Băsescu aplică extrem de eficient toate măsurile bolşevice prezentate mai sus asupra partidului pe care l-a creat, şi indirect asupra noastră. Şi-a promovat în funcţii importante persoane incompentente şi compromise, pe care le poate manevra după bunul plac. Nu le lasă niciodată loc pentru decizii. De altfel, nici nu există vreun membru important al PD care să fie în stare să ia vreo decizie importantă fără acordul preşedintelui de facto al partidului. Cine crede că părerea vreunui lider pedist este sinceră şi îl reprezintă ori este extem de naiv, ori este vreun mic propagandist băsist cu o mică diurnă violet. Partea şi mai proastă e că însuşi păpuşarul este un incompetent care manevrează o găşcuţă de incompetenţi.
Guvernul actual este incompentent în faţa unei lupte autentice cu hidra economică. N-a fost în stare pînă acum să ia deciziile corecte, nu va putea s-o facă de acum încolo. Reprezintă doar bisturiul din mîna măcelarului, aflat din greşeală în halatul chirurgului. Guvernul Boc trebuie să plece. Din cauza manipulărilor prezentate mai sus, din cauza minciunilor nesimţite din ultimul an, din cauza impotenţei, din cauza jafului patronat conştient de preşedinte. Şi dacă Boc va pleca, el trebuie însoţit de Băsescu.
Surse: discurs Băse, grasul nazistului, auschwitz, bogdan ficeac – tehnici de manipulare

Mei, eu inteleg ca studiezi semiologie clinica si ti se pare ca diagnostichezi pe drum tot ce-ai citit in carte cu o seara inainte.
Ca “asa zisii liberali” e cam tare, dat fiind ca eu sunt cam ultimul ramas nu ma agita cine stie ce. Problema mai serioasa cu discursul tau (si poate si cu gandirea ta) este ca decupezi irational.
“Este evident că zvonul despre tva şi impozit a fost aruncat intenţionat în gura mass-media, chiar cu ajutorul liderilor opoziţiei rarefiate.” pe de-o parte, si “Adică am pornit într-un carusel al manipulărilor mici, dar care aplicate unei societăţi, pot oferi rezultate extrem de satisfăcătoare.” pe de cealalta. De ce este evident ? Si de ce se folosesc manipulari “mici”, daca exista si alte categorii la dispozitie (prezumabil, “medii” si “mari” ? “uriase” ?). De ce deci nu se folosesc doua manipulari uriase, atunci ? Cum ai ales ce sa iei drept fapt (“manipularile mici”) si ce sa iei drept subterfugiu (“zvonul maririi de TVA”) ?
Pe scurt, incercarea ta de manipulare, ca-i intentionata, si te antrenezi pentru oaresce meserie ce se bazeaza pe retorica, sau ca-i neintentionata, si survine dintr-o insuficienta mobilare intelectuala (ceea ce nu inseamna neaparat prostie, apropo) e la nivelul unei piese de ucenic.
Pentru ca un text sa convinga el trebuie sa satisfaca si ratiunea, nu-i suficient sa gadile sentimentul. Si pentru ca sa si conteze, el mai trebuie sa fie si adevarat, indiferent cat de destept si placut este.
Mircea Popescu´s last blog ..Voi nu meritati respect
Mircea, cred că tu eşti doar supărat pe „aşa zişii liberali”. Şi doar n-ai vrea să fie moale?
De citit am recitit, mai degrabă. Aşa, din cauza unor întîmplări minore petrecute săptămîna trecută. În rest, rămîne cum am stabilit. „Liberalii” să doarmă liniştiţi. Nu se vor modifica taxele… vara asta.
Mei, eu suparat nu-s. Ce ti-am zis e pe bune, da’ daca ma suspectezi, mai cere o parere avizata. Ia pe vre-un profesor de exemplu si roaga-l sa arbitreze chestia.
Mircea Popescu´s last blog ..Voi nu meritati respect
Mircea, n-am zis că-s imparţial în privinţa subiectului. Manipulare? Se prea poate. Dar cine mai intră pe aici ştie ce părere am în privinţa subiectului Băsescu şi a marii guvernări de dreapta. Iar aia cu decuparea iraţională, hahaha! Iraţionale, dar se potrivesc atît de bine „minciunile” mele încît par adevărate. Dar n-au cum să fie. Nişte trucaje ordinare!
)
Hai să-ţi zic ceva, o mică poveste. Cică Băsescu într-o dimineaţă la birou. Şi mestecă el ceva. Şi mestecă, şi mestecă. Vine Lăzăroiu, şefu cum facem cu beleaua? Băsescu nu zice nimic, mestecă în continuare. La un moment dat îşi scoate din gură obiectul muncii şi-l pasează lui Lăzăroiu. Şi se pune şi ăsta pe mestecat vreo 10 minute, după care Băsescu îi zice hop. Gata, tati, că am molfăit-o destul şi n-o să mai rămînă nimic. Acu’ ia chifteaua mestecată şi arunc-o „liberalilor de dreapta”. Şi ăştia, realişti cum îi ştim, doar atît aşteptau, să molfăie şi ei ceva, orice. Aşa că au devorat chifteaua leşinată cu tva-ul şi impozitele, bucuroşi că nu se modifică, încît au devenit nişte ultraşi băsişti în privinţa reducerii pensiilor şi salariilor bugetarilor. Şi astfel Băsescu e „de dreapta”. Auzi, dar faza aia cu impozitarea suplimentară a celor care deţin mai multe proprietăţi e de dreapta sau mai de centru-dreapta? Poate de stînga-dreapta? Oricum, în aceste momente istorice celebrăm Victoria României! Tare asta
Hai că mă întorc la decupajele mele iraţionale şi mincinoase.
Nu dar stai. Manipularea e un fapt in sine, separat de efectele ei. E in text, nu in persoana, ma-ntelegi cum zic ?
Nu-i vorba ca se potrivesc, ci tocmai ca nu se potrivesc. Sunt taieturi irationale (adica, fara ratiune, nu tai tot mereu la fel, nu folosesti un sistem, nu esti neutru fata de teza) din realitate.
Mircea Popescu´s last blog ..Voi nu meritati respect
Mie nu mi s-a parut nimic anacronic in analiza ta.
Practic ce spui tu acolo? ca basescu foloseste metode de manipulare si guvernare sovietoide, nazistoide si alte ovoide.

Pai, asa e.
Si inca n-ai pomenit nimic de metodele de fabricat alegeri asa-zis democratice… mai era loc pentru multe
Karla´s last blog ..Acasa la Claude Monet, la Giverny