Iunie gri

Azi dimineaţă m-am trezit cu capul în ceaţă. Vina o poartă vinul licoros pe care l-am amuşinat aseară din paharul zvelt cu picior de balerină. Mi-am turnat mulţi litri de apă călduţă pe cap. Poate se ridică ceaţa afurisită. Am vandalizat şi o cană de cafea, mai solidă decît în alte dimineţi. Şi am ieşit pe stradă către îndatoririle zilnice.

Spre deosebire de alte dimineţi, astăzi simţurile mele au fost mai ascuţite. Probabil cofeina începea să-şi facă de cap prin căptuşeala corpului meu. M-am lăsat condus de ea, privind totul cu atenţie. Am privit chipuri, clădiri, maşini, simple mişcări ale trecătorilor. A fost o dimineaţă gri, fără soare, răcoroasă. Ceaţa din capul meu n-a mai avut vreo şansă. A trebuit să plece, lăsîndu-mă zgribulit în aşteptarea verdelui de la semafor.

…

Pe strada Mureşenilor, în dreptul rectoratului, un sărman scormoneşte în coşul de gunoi cochet, din piatră şi tablă maronie. Chiar cînd ajung în dreptul său tocmai recuperează o bucată de pîine tare, de o culoare incertă. Bagă un colţ în gură, de control. Bună. Apoi o depune în punga sa neagră. O să meargă mai pe seară, înmuiată puţin în apă.

Cinci metri mai încolo, un bătrîn ponosit ocupă un colţ de clădire. Nu zice nimic. În faţa sa are o cutie mică de carton. Cerşeşte. La o distanţă şi mai scurtă, în susul străzii, un altul stă sprijinit în două cîrje vechi. Prestează aceeaşi activitate. Are o barbă albă şi lungă. Şi nici el nu zice nimic. Îl privesc, mă priveşte. Trec mai departe printre pensionari debusolaţi, ce se deplasează într-un ritm lent şi fără direcţie. Toţi au feţele imobile şi privesc în gol, către caldarîm sau aiurea, într-un punct îndepărtat, de neatins. Toată scena asta, amplificată de dimineaţa cenuşie, îmi dă fiori reci pe sub textilă. Parcă m-am teleportat într-un film de calitate îndoielnică, înconjurat de un grup de zombie la vîrsta a treia. Devin şi mai atent la ce este în jur. Caut chipuri tinere, prietenoase. Nu găsesc nici unul pe o rază de 30-40 de metri. Doar bătrîni ieşiţi din locuinţele lor cu miros vechi. Hainele lor miros a vechi şi a rînced. Îmi intră în nări şi nu mai scap de el pentru o vreme. Trec strada şi întîlnesc un grup de fete vesele, cu obrajii nespoiţi. Rîd şi vorbesc pe limba veche a adolescenţei. Mă mai liniştesc puţin. Pe strada Republicii e linişte. Terasele încă dorm, în aşteptarea soarelui leneş de iunie.

În dreptul hotelului Coroana dau de alţi pensionari. Îmbrăcaţi în haine deschise la culoare, stau strînşi în jurul unei femei cu păr negru şi scurt. O ascultă cu atenţie. Sînt veseli şi miros a tinereţe. Sînt pensionari nemţi.