Inimă de pisic

Pisicul familiei şi-a luat lumea în cap şi a dispărut de vreo cîteva săptămîni. Pur şi simplu, într-o zi de luni n-a mai fost de găsit prin curte.  Şi-o fi zis să înceapă o nouă viaţă într-o zi de luni. L-a strigat toată familia pînă-n buza prînzului. Nimic. Apoi şi-au zis că o să-l ajungă sunetul de maţe goale şi o să-l găsească miorlăind pe treptele de la intrare. Tot nimic. Dar l-au aşteptat cu papa bun pregătit pe gresia din bucătărie. Şi n-a venit. Au trecut deja cîteva săptămîni de cînd a dispărut. Cîinele a început să-l uite. Nu-l mai caută în fiecare dimineaţă prin colţurile întunecate ale încăperilor, pe unde obişnuia să-şi ascundă blana neagră.

Cu inima strînsă, avînd în vedere că ne încurca picioarele de la vîrsta de două săptămîni, ne-am luat gîndul de la el. Dacă lui nu-i pasă, nouă de ce ne-ar păsa? Un cîne de pisic! Şi s-a lăsat apoi un strop de uitare peste blana sa pufoasă.

Acum vreo două zile, am găsit în cutia poştală cîteva foi de hîrtie umplute de un scris mărunt şi ordonat. Le-am netezit şi am început să citesc. După primele rînduri mi-am dat seama că era un fel de jurnal.

Luni, 8 martie

Azi am prins un şoarece. Nu, nu-i pentru mine. Vreau să-l fac cadou Anjelinei de 8 martie. M-am chinuit mai mult de o noapte şi o zi pînă să-l prind. Nu ştiu care-i faza asta cu şoarecii care trebuie capturaţi de pisici. În primul rînd, miros urît. Şi presupun că nici la gust nu stau prea bine. Dar dacă asta se presupune că fac pisicile, atunci vreau să devin un motan adevărat. Sper ca Anjelina să fie impresionată de isprava mea.

Marţi, 9 martie

Anjelina mi-a dat cu şoarecu-n cap. Mi-a zis că-s o brută. Cum mi-am închipuit eu că o să fie impresionată de o faptă barbară?  Nu mai vrea să mă vadă un timp. Toată noaptea m-am foit în podul casei în care locuieşte. N-am închis un ochi de două zile. Sînt obosit mort. Parcă îmi pare rău că am plecat de acasă. Nu ştiu ce a fost în capul meu.

Miercuri, 10 martie

Azi mă simt mai bine. Anjelina mi-a zis că mă iartă cu o condiţie. Să-mi fac coamă de leu, cum a văzut ea la un motan asiatic pe Discovery. O s-o fac!

Joi, 11 martie

Ce bine că mai trăiesc. M-a pus naiba să încerc să mă tund la maşina electrică de tuns iarba. Mi-am retezat coada. Noroc că Anjelina nu m-a pus să mă tund precum o pisică sfinx, că are ea un fetiş. Rămîneam naibii fără cap din prima. Descoper că treaba asta cu agăţatul pisicilor nu-i tocmai uşoară. Sau mîţele astea birmaneze sînt mai altfel. Hmm, nu mai ştiu.

Vineri, 12 martie

Am avut o ultimă discuţie cu Anjelina. Zice că nu-i de nasul meu. Că sînt doar o corcitură fără pic de eleganţă şi degeaba mă tot dau după coada ei. N-o s-ajung să i-o miros niciodată. Pisicile aristocrate, pe dracu`! O vrăjeală de poveste.

Sîmbătă, 13 martie

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată...

Eu cred c-a fost o scurtă nebunie...

Dar ce anume-a fost,

Ce-am vrut să fie

Noi nu vom şti-o poate niciodată...

A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.

Un cîntec trist, adus din alte ţări

De nişte păsări albe - călătoare

Pe-albastru răzvrătit al altor mări

Un cîntec trist, adus de marinarii

Sosiţi din Boston,

Norfolk

Şi New York, 

Un cîntec trist, ce-l cîntă-ades pescarii

Cînd pleacă-n larg şi nu se mai întorc.

Şi-a fost refrenul unor triolete

Cu care-alt`dată un poet din Nord,

Pe marginile albului fiord,

Cerşea iubirea blondelor cochete...

A fost un vis,

Un vers,

O melodie,

Ce n-am cîntat-o, poate, niciodată...

....................................................

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?...

Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!

Ion Minulescu, Celei care pleacă

Duminică, 14 martie

…

Şi aşa se termină mini-jurnalul pisicului meu Jim. L-am cocoloşit prea mult încă de mic, lăsîndu-l să patruleze printre cărţi, şi uite ce a ajuns! Sper să nu fi făcut vreun act sinucigaş şi să se întoarcă acasă.

Şi dacă vedeţi pe undeva vreun motănel negru, cu privire pătrunzătoare şi fără coadă, rog să lăsaţi aici un mesaj. V-aş rămîne recunoscător.