alphablog.ro

În ultimul timp degetele mele au căutat mai degrabă cărţi poliţiste. Pentru că e vară, sau mai degrabă a fost, şi intră la fix literatura de acest gen. Precum berea rece la halbă. Săptămîna trecută mi-am procurat volumul scris de Oana Stoica-Mujea, Indicii anatomice. Şi deja l-am terminat, ceea ce este un semn bun pentru romanul Oanei.

Acuma, să spui drept, n-am prea citit de ceva timp cărţi poliţiste româneşti. Dar după ce am terminat cărţulia asta, ce o introduce în scenă pe blonda Iolanda Ştireanu, am zis să mai încerc şi pe viitor. Pe noptieră stă acum volumul Parfumul Văduvei Negre cu acelaşi personaj principal, care ţine şi un blog unde scrie despre tot felul de întîmplări pe un ton amuzant şi direct. Oricum n-are ea toate ţiglele pe casă. Şi cum poate fi normală după ce a stat izolată vreo doi ani, dominată de agorafobie, şi după o copilărie însemnată de imaginea unei mame schizofrenice? Lala (de la Iolanda) nu e întreagă din punctul ăsta de vedere. Dar după cîteva capitole, în care ea este vocea poveştii, una ironică din care simţi că suferă în linişte, ajungi să-ţi placă personajul.

E drept că în prima parte a cărţii am simţit că acţiunea lîncezeşte. Totul începe cu descoperirea unor ochi, ca ăia de pe copertă, într-un apartament din Baia Mare (a se citi Satu Mare). După care apar şi alte părţi anatomice, o ureche, o colecţie de dinţi, pentru ca totul să atingă apogeul cu un craniu. În timpul ăsta, Lala stă în apartamentul ei de fildeş de unde încearcă să lege toată povestea cu ajutorul Crinei, o ziaristă din Baia Mare (adică Satu Mare, după cum spuneam) care devine ochii şi urechile eroinei lovită de agorafobie. Lala şi Crina vor forma astfel un cuplu în genul Denzel-Angelina din „Colecţionarul de oase”, o asemănare asumată de altfel şi de scriitoare prin vocea Lalei. Dar aceasta nu este deranjantă. Sau cel puţin eu nu am perceput-o astfel.

O chestiune interesată în romanul acesta e faptul că Oana Stoica-Mujea introduce şi personaje reale, precum scriitorul Bogdan Hrib, între cutele textului. Bineînţeles că evoluţiile acestora în poveste nu au nici o legătură cu realitatea. De altfel, după cum am descoperit din primele pagini ale următorului volum lalaesc (de la Lala, deh cam tras de păr artificiul), Parfumul văduvei negre, autoarea începe să facă o pasiune pentru această tehnică, în care apar Ciutacu, Andrei Bădin, soţul său şi o trupă de blogări, mai mult sau mai puţin cunoscuţi. Recunosc că soluţia asta nu mă încîntă, chiar dacă personajele nu prea au legătură cu realitatea. Da’ no, fiecare pe gustul său. Pentru început, în Indicii anatomice, avem parte de Bogdan Hrib, mare amator de femei, care o înghesuie niţel pe dezorientata Lala.

Acum vă las cu Lala, că eu vreau să văd care e treaba cu Ciutacu, Bădin, Chinezu şi parfumul văduvei negre. Cică ar apărea şi Băse printre rînduri. Dar pînă acolo e musai să citiţi Indicii anatomice, chiar dacă nu mai este vară.