O staţie îndepărtată

Săptămînile trec precum un trenurile franţuzeşti. În viteză. Staţiile, sfîrşiturile de săptămînă, oferă cîteva clipe de repaus. Prea scurte ca să conteze. Imediat urcăm în alt tren care îşi reia fuga către o altă destinaţie nedezvăluită. Călătorim în orb, pe întuneric, fără bilet şi fără naş. Panoul electronic din vagon e defect. Nu îţi arată destinaţia şi nici ora sosirii. Simţi doar viteza, impresionantă, constantă şi copleşitoare. Apoi oprire bruscă. Respiri puţin. Prea puţin.

Dintr-o staţie luminoasă în care m-am odihnit vara ce-a trecut. Tren franţuzesc, imagine italienească, ochi de căţel românesc.

Comments

comments

2 Comments

Comments are closed.