- Strigă mă, în gîţii mă-tii! Hai, bagă cu Dinamo!

Tînărul ar fi dorit să strige orice, doar că Dinamovistu’ îl tot gratula cu cîte un pantof în gură după fiecare îndemnare. Printre pleoapele chircite, zărea prin iarba maidanului cîteva piese din ceea ce reprezentase pînă în urmă cu cîteva minute dantura sa. Întotdeauna mama sa i-o lăudase în faţa tuturor vecinelor din bloc. Acum era istorie.

- Băi, ăsta nu mai zice nimic! Bulangiu’ dreacu! Dinamovistu’ era dezamăgit de reacţia Tînărului. Ar fi vrut să zică ceva de cîini pînă la moarte, alb-roşii, N&D sau altceva relevant despre echipa lui de suflet.

- Stai bă, că-l fac eu să ciripească! Rapidistu’, care pînă atunci doar asistase la prestaţia Dinamovistului, voia să îşi încerce şi el norocul. Hai păpuşel, dacă n-ai vrut cu Dinamo poate bagi ceva cu Rapid. Era mai blînd cu Tînărul. Îl lovea doar în ficat cu vîrful adidasului. La început mai lejer, apoi din ce în ce mai puternic, disperat că nu strigă nimic.

- Cioară, nici tu nu ştii nimic! Stelistu’, al treilea călău, îşi dorea şi el intrarea în scenă. Nu aşa se rezolvă probleme d-astea sensibile. Evident ăsta micu are nevoie de motivaţie mai serioasă.

Aproape leşinat, Tînărul văzu cum Stelistu’ scoate de la spate o lamă subţire de cuţit. Loviturile Rapidistului îşi făcuseră datoria. Ar fi dorit să închidă ochii, să nu mai simtă nimic. Lama cuţitului îi stîrni, totuşi, curiozitatea. Oare ce doreau să-i mai facă? Spera să-l lase în pace, iar lama aceea să fie doar aşa, de sperietoare. Aproape inconştient, pusese un pariu cu sine. Sigur nu va folosi pe mine cuţitul! Eşti sigur? Aş vrea să fiu. Nu ştiu. Sper. Şi începu să ţipe. Era un ţipăt de groază, ca în filmele de alea de calitate îndoielnică. N-ar fi crezut că putea să ţipe aşa.

- Bă, spune ceva că te tai! Stelistu’ îl privea senin, ca pe o ciudăţenie. Bagă o Forza Steaua şi ai scăpat.

Cum adică să spun ceva? Păi ţip, strig. Nu mă aude nimeni? Dar Tînărul doar îşi închipuia că ţipă. Ar fi dorit să urle, dar muşchii săi nu îl mai ascultau. Strigătul era doar lăuntric. Nici măcar intrarea şişului în muşchii abdomenului nu-l mai putea trezi. O dată, de două ori, de trei ori. Hattrick. Stelistu’ jubila. Dinamovistu’, invidios pe reuşita colegului său, luă o bucată de bordură, aflată în apropiere, lovindu-l pe Tînăr în cap. De trei ori. La ultimul impact al betonului cu teasta victimei, lovitura se auzi altfel. Mai înfundat. Tînărul nu mai mişca. Pentru a nu rămîne dator, Rapidistu’ desăvîrşi întreaga scenă cu trei flegme pe faţa împietrită a corpului inert, după tradiţia tribunei întîi din Giuleşti.

- Bă, ăsta a murit! Rapidistu’ se aplecă deasupra Tînărului pentru a-şi confirma supoziţia. Da bă, a dat ortu’ popii!

Ceilalţi tovarăşi ridicară din umeri, indiferenţi de constatarea vişiniului. Îşi aprinseră cîte o ţigară. Rapidistu’ scoase la rîndul lui o sticlă mică de vodcă, trase o duşcă, pasînd-o apoi Stelistului…

După satisfacerea nevoilor, cei trei plecară împreună. Fiecare strigînd pentru echipa lui:

Forza Steaua…Dinamo…Rapid…Ste..mo…Ra..ua…Di..pid…Ra..mo…Ste..id….

În urma lor rămăsese cadavrul Tînărului în bătaia soarelui. Muştele din apropierea tomberoanelor de gunoi, începeau să migreze pe faţa năclăită de sîngele cald. Încă era cald. Doar pentru puţin timp.

_____________________

Articol adăugat pe Blogoree Bligg!