Sîmbăta asta nu-i a mea! O dedic prietenilor plecaţi pe mare. O dedic prietenilor plecaţi dincolo de ocean sau ascunşi printre valurile oceanelor sau mărilor, în cautarea cupei umplută cu nectarul fericirii. O dedic prietenilor pierduţi între clădirile oraşelor mari europene. O dedic lui Claudiu, un prieten drag, plecat de mult timp în ţara liniştită a Hertei Muller. Din Frankfurt el vă spune o povestire ce-mi place enorm. Iat-o:
Se moare anonim în oraşele mari. Fiecare-i doar al lui. Plimbările pe străzi, în nopţi de mai, nu deranjează pe nimeni şi, cu puţin noroc, mai dai de-o umbră de Cioran prin Parisul nocturn şi te simţi filozof.
În oraşele mari curvele sunt ieftine şi îngăduitoare. Cu ţâţele mari şi lăsate, de calcă pe ele, te iau de mânuţă şi te conduc în câte o curte, în beznă, sau câte un Motel ieftin unde deschizi uşa plin de aşteptări. Păşeşti apăsat, că doar eşti baştanul care plăteşte, si pasul îţi trozneşte nenatural… clac… clac, a gândac strivit sub talpă.
După 20 de secunde ai ajuns în pat şi începe tocmeala: „ Hai dă-mi 50 că o să-ţi placă mai mult! De 40 ţi-o fac repede, dar de 50 nu mă vei uita niciodată…“
Cred că cel mai crunt moment pentru un partener de pat este cand celuilalt îi vine să vomite în timpul sexului.
Pentru fetele din casele gigant, luminate-n roşu, asta nu reprezintă nici o problemă şi având în vedere că sunt numărul 40 pe noaptea asta, le şi înţeleg. Timpul te face mai rezistent la tăvăleală, la propriu şi la figurat. Nimic nu le scoate din ritm… poate doar câte un client special, care doreşte să i se facă o clismă şi apoi să fie legat şi spânzurat până îşi pierde cunoştinţa sau care roagă să i se înfigă un castravete în cur în timpul sexului. Sau o lumânare aprinsă.
Se moare anonim prin oraşele mari, fiecare cuc pe limba lui.
Dimineţile încep la amiază, cu un Ding Dong metalic la uşa.
E curva de la trei…
„Prezervative?“
„N-am…“
„Nu…nici folosite…“
„Cafea?“
„N-am avut niciodată…“
Îi trântesc uşa-n nas la unison cu un În morţii mă-tii şi mă întorc în pat să caut sticla de votcă. O numesc Speranţa… ca pe prima mea prietenă.
De Speranţa mă leagă amintiri sublime… pe delurile Braşovului, unde-i băgam mâna-n chiloţi în căutare de necunoscut. De acolo mergeam la îngheţată şi nu mă spălam pe mâini, aşa reuşind să-mi bag un floc în gură, neobservat de nimeni, şi să mă joc cu limba cu el. Îl rostogoleam când sub limbă, când pe limbă. Eram fericit…
Într-o zi ne-am întâlnit lângă îngheţată cu mama Speranţei. Cand i-am zâmbit mi-a spus că am un fir de păr între dinţi. Speranţa a roşit.
Încă de atunci nu inţelegeam femeile… Speranţa venea cu mine zi de zi pe deal, dar de fiecare dată avea cureaua de la blugi atât de strâmtă, încât abia îmi încapea mâna în pantaloni. Când terminam eram transpirat tot… dar nu de excitaţie, ci de efort. Câteodată făceam şi febră musculară.
Viaţa în Brasov a fost de vis.
Când eram mic mă scula mătuşă-mea la 4 dimineaţa să mergem la coadă la lapte. Ne dădea juma` de litru în plus dacă eram doi. Îmi trăgeam somnambul căciula peste ochi şi, cu ochii inchişi, mă lăsam condus de mâna ei sigură până în faţă la Lactate. La coadă era mereu la fel. Stăteam cîte 2-3 ore şi care mai de care bărbat venea, se punea în faţa noastră. Câteodată mai protesta şi mătuşă-mea, dar de obicei doar scurt, că se auzea un Taci în pizda mă-tii, rostit cu voce groasă şi i se-ncleştau vorbele-n gât. Mai ieşea doar un soi de şuierat-sforăit sau schelălăit ca din gura unui câine când ia un şpiţ în cur.
Anii aceştia m-au marcat. Până şi azi am senzatia că trebuie să ajung primul, şi cât se poate de repede, oriunde trebuie să merg. Când e ceva de rezolvat este chiar benefic, dar din punct de vedere sexual am probleme. La primul sex, cu prima mea prietenă, m-am terminat cam după 15 secunde de dat din cur iepureşte, am ridicat instantaneu braţele spre cer şi am strigat de m-a auzit tot blocul:
„ Yess!!!… Primul!!!“
Apropo, primul… primul sex cu prietena mea a fost şi ultimul…
Următoarele relaţii au fost de foarte scurtă durată. Cu timpul mi s-a dus vestea… De atunci mă duc la curve… de câte ori mă ţine buzunarul şi când am fost anul trecut în vizită la Bucureşti, m-am dus la mormântul lui Ceauşescu şi m-am pişat pe el, ca semn de mulţumire că m-a făcut ceea ce sunt, cu laptele lui raţionalizat.
Claudiu George Târnoveanu
