Pe Valea Timişului

La ora cînd soarele se caţără cu ultimele puteri spre cel mai înalt loc de pe cer, firele de fum alburiu încep să zumzăie deasupra copacilor din Valea Timişului. Dacă te trezeşti tîrziu, cu greu mai găseşti locuri ofertante pe pajiştile din apropierea DN1. Cele mai bune sînt arestate de cei care s-au urnit din casă de la primele ore. Alea cu soare şi un petec de umbră, iar apa îţi trece la 30 de centimetri de vîrful nasului.

Pe lîngă relaxare şi buna dispoziţie, oamenii au parte şi de promovare. Camera de filmat şi microfonul şi-au făcut apariţia printre grătarele încinse. Un tip mărunţel, venit împreună cu amicii, o pune şi de un mic reportaj de dat pe sticlă. Poate că a ajuns şi la Observatorul de la 7, habar n-am. O prietenă ţine microfonul, el filmează, în timp ce un pretenar îngînă cîteva propoziţii despre grătar, apă, berică, iarbă verde. Aceleaşi platitudini din fiecare an: căldură, românii au ieşit la iarbă verde, etc. După aceea mai trage cîteva cadre cu un mic sfîrîind, filmează şi cîteva pungi sau cutii de bere părăsite în iarbă, pe care le lasă acolo după ce i-au servit de modele, şi gata materialul.

În fiecare an îmi sacrific cel puţin o zi pentru a mă relaxa cam în acelaşi loc, în apropierea DN1. Şi de data asta m-am împiedicat de cutii de bere goale şi peturi turtite. Dar au fost mai puţine decît în anii trecuţi. Am strîns totuşi o pungă de resturi de la oameni simţiţi. Am pus-o în portbagaj şi am aruncat-o în tomberonul din faţa casei. Nu m-a durut mîna.

Ieri am avut nişte vecini mai zgomotoşi (un grup de tineri de vreo 20 de ani). La asta au pus umărul şi sticlele de vin, brandy şi cutiile de bere, pe care le-au turnat pe gît şi pe piept. Către final, coordonarea mînă-gură devenise solicitantă. Au plecat destul de torpilaţi, după ce soarele s-a ascuns în spatele muntelui, dar n-au lăsat nici măcar o hîrtie în urmă. Au strîns tot fără să le atragă cineva atenţia.

Chiar şi maneaua a fost mai sfioasă zilele astea, iar Adi Minune n-a mai răcnit din boxele Loganurilor roşii. Se mai auzea din cînd în cînd, dar foarte încet. Sau e posibil să fi fost eu într-o dispoziţie foarte bună şi să nu mă fi deranjat.

*****

Către seară, soarele îşi îndreaptă toate puterile rămase spre panglica de apă curgătoare, conştient că în scurt timp urmează să predea ştafeta lunii. Două fete stau pe o piatră şi îşi scaldă gleznele în apa călduţă. Vorbesc tot timpul, acompaniind zgomotul rîului.