O vedere din 1927

Ştiţi bibliotecile părinţilor populate de volume publicate în anii 70-80! Cele ce ofereau cam singurele momente de destindere în serile cu două ore de televizor. Duminică am fost la o onomastică în familie. Întîmplător era şi a mea. Mă cheamă şi Mihai. Printre momentele vesele, am inspectat şi biblioteca gazdei. Aşa fac oriunde merg. Printre volumele familiare, pe care le au şi părinţii mei în rafturile bibliotecii, am descoperit şi cărţi rare, care n-au mai fost republicate de cam mult timp. M-am oprit la volumul Reportajele mele 1927-1938 de F. Brunea-Fox (Ed. Eminescu 1979), unul dintre cei mai buni reporteri ai perioadei interbelice. Cu îngăduinţa amfitrionului am luat-o acasă. Acum o citesc.

La Secţia 23 din Labirint, unde s-au semnalat aproape o sută de fraude, ni s-a atras atenţia asupra a două automobile: cel cu nr. 1265 şi cel cu nr. 626. Acestea transportau din secţie în secţie acelaşi grup de alegători angajaţi “cu ziua”. În două case, din Orzari şi Delea Nouă se comunicau instrucţiunile. Aci se afla statul major al “culorii”. Agenţii guvernamentali din cele două automobile veneau la fiece jumătate de oră să se alimenteze cu buletine. În multe locuri au fost identificaţi. Nu s-au intimidat. Au continuat în altele.

De asemenea, la secţia 19 din b-dul Ferdinand am observat o camionetă fără număr cu o inscripţie: “de probă”. Era plină de bătăuşi. Aveau misiunea să susţină “moralul” prietenilor de la cele 29 de secţiuni.

În afară de candidaţii opoziţiei nu s-a arătat nici un guvernamental. Erau atît de siguri de succes că nu s-a deranjat nimeni în vreo secţie de votare. Aveau toată încrederea în “Cap de Fier” şi ceilalţi partizani de ocazie. (Cîte cabine ai făcut? Scene din campania electorală * 9 iulie 1927, p.60)

Hazlie apropierea acestei imagini de tabloul săptămînilor noastre electorale!

Posted in Cărţile mele, puţulitică and tagged , , , . Bookmark the permalink. RSS feed for this post. Leave a trackback.

5 Responses to O vedere din 1927

  1. Marius says:

    sunt curios ce tactică vor aborda: ne bat după ce „am votat greşit” sau ne plătesc înainte să „votăm omeneşte”?
    .-= Marius´s last blog ..Blogtrip Suceava şi cum îl ratez eu =-.

  2. alphadog says:

    Marius, eu cred că ne vor plăti înainte şi apoi ne vor da în cap să-şi recupereze banii! :) ) Mai economic!

  3. Marius Ola says:

    Cu siguranţă va fi la fel. E ca mersul pe bicicletă. Nu se uită niciodată astfel de practică:)
    .-= Marius Ola´s last blog ..Curat murdar! =-.

  4. ionutu says:

    La mulţi ani, chiar dacă e uşor tardiv. :)

    Apropo de articolul tău, am descoperit pe sfîntul Gugăl acest articol de acum un an: http://www.realitatea.net/inedit-alegerile-de-acum-80-de-ani-din-romania-par-identice-cu-alegerile-de-azi_400906.html

    Se pare că nu Băsescu şi clasa politică actuală sunt mărul stricat. Erau stricaţi dintotdeauna. Da’ noi nu învăţăm nimic, mai mult, tindem să uităm trecutul şi de aici condamnarea la a’l retrăi. Cam ca’n Groundhog Day.
    .-= ionutu´s last blog ..Afară plouă. =-.

  5. alphadog says:

    Marius Ola, ei zic că nu! Oare să-i credem? :) )
    Ionuţu, aşa ne place! Sau mai bine spus… ne place să ni se zică ce să facem. Nu vezi cum stă treaba şi pe multe bloguri: “Vaaaaai, trîntorii ăştia protestează. La muncă, bă! `aţi ai dreacu!” Protestul e naşpa atunci cînd nu participăm la el. Mai bine stăm ca oile pe margine şi “ne rîdem”!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

CommentLuv badge

Swedish Greys - a WordPress theme from Nordic Themepark.

Stop ACTA