Lumina trecutului

Afară se pusese pe ploaie, din nou. În ultimele zile, soarele de iunie interpreta aceeaşi partitură. Nici o variaţie notabilă. Dimineaţa ne zîmbea jucăuş, urmînd ca de fiecare dată, la ora 12, să o zbughească după norii negri. Această monotonie o făcea pe Mamaie să bombăne prin casă. Să mă cac pe vremea asta! Aşa era ea, mai slobodă de gură. Chiar dacă eu eram doar un pui de om, nu se jena în a rosti cuvinte mai colorate. Butoiul verde de plastic de deasupra streaşinii fusese umplut de vreo cîteva zile cu lacrimile norilor mîhniţi, iar firul de apă ce curgea din burlanul metalic, nu putea decît să îşi continue călătoria peste pietrele ce pavau curtea, pînă la canalul din faţa porţii din lemn.

Mamaie sătătea mîhnită pe canapeaua din faţa geamului, privind către cerul care nu anunţa nici o schimbare. Perdeaua albă stătea într-o parte, agăţată de încuietoarea geamului, în încercarea de a mai înviora lumina chioară ce guverna camera. Avea o grămadă de treabă ce fusese pusă la păstrare, din cauza ploii. Supraveghea poarta în aşteptarea bunicului, care îşi făcuse curaj şi plecase la coasă în zorii zilei. Acesta îşi făcu apariţia după zece minute, avînd în cap un sac de rafie descusut pe jumătate. Se opri lîngă streaşina casei, îşi dădu jos cizmele de cauciuc, acoperite de glod, împreună cu şosetele jilave. Procedă la fel şi cu restul hainelor. Rămase doar în chiloţii albi, după care păşi sub cascada rece, ce ţîşnea mai nervoasă din jgheab. Ploaia se încăpăţîna să nu îşi ia tălpăşiţa către alte dealuri. Bunica bătu în geam către Tataie. Mă nebunule, vezi că o să răceşti! Dar bunicul nu se sinchisea. Aşa proceda de fiecare dată. La fel şi bunica. Erau gesturi şi actiuni automate, pe care le interpretau fără nici un trac de peste 40 de ani. Rutina.

Bunicul îşi termină duşul rustic, iar Mamaie se ridică de pe canapea, migrînd către bucătărie. Mîncarea aştepta aburind pe aragaz. Farfuriile pe masă. Lumina amiezii era atît firavă, fiind nevoie de sprijinul becului de 60 de waţi ce atîrna din tavan. Ne-am aşezat toţi la masă în linişte. Ploaia bătea nestingherită în tabla acoperişului.

Lumina neclară a zilei de astăzi mi-a readus aminte acest mic episod al copilăriei. Iar a început să plouă…

*sursă foto