alphablog.ro

L-am întîlnit în urmă cu ceva ani. Îi solicitasem un interviu pentru ziarul la care lucram în acel moment. După vreo două zile de învîrteală pe pantele din Poiana Braşov, a acceptat să vorbim în holul hotelului preţ de cîteva minute. Tocmai devenise antrenorul Rapidului de cîteva săptămîni. Mi-a răspuns simplu şi la obiect. Fără înflorituri. Pe tot parcursul discuţiei m-a privit suspicios. Am bănuit că nu prea agreează jurnaliştii. După cele 10 minute acordate a zis stop, scuzîndu-se. Începea antrenamentul de după-amiază. M-am întors la redacţie şi mi-am scris interviul. Redactorul şef-adjunct, ce se ocupa de secţia sport, s-a uitat peste el, s-a strîmbat şi a zis un bine în silă. Nu conţinea informaţii spectaculoase sau bîrfe, ce pe vremea aia începeau să vîndă ziarele şi să ridice cotele ratingului. Doar un interviu firesc, cu un om firesc şi fără fasoane. Acelaşi stil cu care intrase în trecut pe teren şi îşi îndeplinise sarcinile multiple de pe partea dreaptă a apărării.

Atunci nu a rezistat prea mult pe banca Rapidului, motiv de satisfacţie pentru redactorul şef-adjunct de mare caracter. Pentru el nu era antrenor. Era doar Bursucul, un fost mare jucător eşuat în jacheta de antrenor. La fel cum şi pe Răzvan Lucescu, atunci pentru prima dată antrenor la FC Braşov, îl numea Junioru` cu un ton dispreţuitor.

Aseară, pe Ibrox Park, jacheta lălîie cu emblemă alb-albastră îmbrăca un mare antrenor. Pe Dan Petrescu. SuperDan.