Homo erectilus

Cătălin se întreabă cine a inventat erecţia de dimineaţă! Că el n-o vrea şi o dă altcuiva. Aş lua-o eu, da’ o am şi eu pe a mea ce mi-a dat bătăi de cap de la vîrste indecente.

Ieri dimineaţă mă trezesc devreme, pe la ora 8. Execut nevoile fiziologice (preţ de vreo 3 minute) şi mă aşez din nou în vîrful patului. Şi mă cuprinde o toropeală! Nici nu pot să adorm, dar nici treaz nu prea sînt. Şi toată căldura corpului o simt că se duce în jos, sub buric. Ditamai erecţia începe să se iţească în boxerii de nani-nani. O las să-şi facă de cap, că e şi ea fiinţă, la o adică. În acelaşi timp, îmi vin în minte experienţele trăite împreună cu erecţia sănătoasă, şi totodată ruşinoasă, de dimineaţă.

*****

În adolescenţă trebuia să traversez tot oraşul pentru a ajunge la liceu. Troleibuzul 7 era mijlocul meu de transport. De obicei, era aglomerat la orele dimineţii, aşa că erau slabe şansele să găseşti vreun loc şi stăteai ca fazanu’ în picioare, cu o mînă agăţată de bara rece. Dar cum de multe ori îmi pica greu prima oră de şcoală, ajungeam mai tîrziu şi astfel eram norocosul cîştigător al unui scaun din troleibuz, cu spătar rece din lemn. Şi cum întreg traseul dura cam 30 de minute, aveam muuuuult timp pentru relaxare.

De obicei se întîmpla cam cu 2-3 staţii înainte de coborîre. Cum stăteam eu aşa, împreună cu gîndurile mele, mă apuca toropeala. Şi toată căldura aia interioară începea să mă cuprindă complet. Încet-încet se trezea şi ăla micu’. Şi îl lăsam. Aş! Mai am pînă cobor, îmi ziceam. Şi stăteam aşa setat, pînă cînd mai erau cam vreo 300 de metri pînă la staţia finală. Atunci intram în panică. Nici o şansă ca ăl’ mic să se mai ducă la culcare. Încercam să-mi storc creierii gîndindu-mă la chestii naşpa, moarte, accidente, boală, doar doar voi scăpa de monstruleţul neascultător. Draci! Nici gînd să mai dea înapoi. Bineeeeee! Atunci începeam să verific ce vecini de călătorie aveam, poate reuşeam să scap neobservat.
Oamenii se îndreaptă spre coborîre. Eu aştept. Se deschid uşile, oamenii coboară. Eu tot aştept. Coboară şi ultimul pasager, de obicei o bătrînă cu bagaj voluminos. Abia atunci o iau şi eu în viteză spre uşă, cu tot cu erecţie, reuşind la milimetru să nu rămîn blocat.
Din staţie pînă la poarta liceului mai aveam cam 3 minute, timp în care îmi trăgeam pumni în ambele coapse. Ca să-mi revin. La intrarea în clasă eram ca nou. Nu vă spun că mi s-a întîmplat să rămîn de vreo două ori în troleibuz din cauza asta, de ratam ora de engleză sau matematică. Că nu puteam să intru în mijlocul orei să-i zic profesoarei : “Mă scuzaţi, da’ mi s-a sculat în troleu şi de ruşine am vrut să cobor ultimu’ şi n-am mai reuşit”? Cu toate că ar fi fost cea mai tare scuză, de mi-ar fi rămas renumele peste generaţii, plus că era şi adevărată. Riscurile erecţiei. Dacă fetele se simţeau naşpa groaznic dacă li se întîmpla să le vină perioada în mijlocul orelor, pentru noi, băieţii, asta cu sculatu’ era umilinţa supremă. Mai era şi erecţia în timpul orelor, ce venea împreună cu groaza că poate te scoate profa’ la tablă şi… Nu pot doamna profesoară, că o am sculată.

Dar parcă tot n-aş dona-o altcuiva. Chiar aşa ruşinoasă, parcă m-am ataşat de ea şi nu aş vrea să-i zic adio. Totuşi, fiindcă vreau să respect o parte din regulile impuse de Cătălin, dau mai departe leapşa viguroasă (la erecţie nu renunţ) lui Xul. De ce? Poate el ne-o şi arată. Într-un desen, nu vă gîndiţi la prostii!