Fugi, puştiule!

Dumitru era în clasa a treia. Tocmai începuse trimestrul doi al anului şcolar. Acesta începuse mai tîrziu decît de obicei din cauza revoluţiei din luna decembrie. Comunismul nu mai era, iar Dictatorul fusese împuşcat împreună cu Moş Gerilă. Nimeni nu le-a plîns dispariţia. Unii chiar au dansat de fericire, precum unchi-su, în timp ce pe ecranul alb-negru al televizoarelor rula filmul execuţiei de la Tîrgovişte.

15 februarie 1990. În timp ce se întorcea acasă, pe drumul cel mai lung împreună cu trei colegi de clasă, observă într-un parc doi băieţi mai mari agresînd un pişpiriu care nu părea mai mare de clasa a doua. Plin de avînt se îndreptă spre ei pentru a pune lucrurile în ordine.

- Băi, lăsaţi-l pe băiat în pace! Ce aveţi cu el? Cei trei colegi cu care împărţise drumul către casă rămăseseră la cîţiva metri în spate.

- Ce vrei bă, gherţoiule! Ce treabă ai tu cu noi? Zise cel mai gras dintre bătăuşi, cu o faţă plină de coşuri şi pistrui încadraţi de un păr roşcat slinos şi lăsat să crească la întîmplare. Celălalt agresor, mai înalt, îşi luă în acelaşi timp mîinile de pe gulerul smotocit al piciului, îndreptîndu-şi privirea goală către Dumitru. Profitînd de moment, băiatul îşi luă de jos ghiozdanul şi fugi printr-o spărtură a gardului viu ce împrejmuia parcul dintre blocuri.

- Fugi, puştiule! Namila roşcată încercă să-l prindă din urmă, dar calculă greşit paşii împiedicîndu-se de un ciot ascuns pe jumătate de iarba jilavă. Căzu jenant în genunchi, ca o fată. Dumitru se puse pe rîs în momentul în care umflatul roşcovan zgudui pămîntul. N-a rîs mult. Vlăjganul care nu vorbise pînă atunci l-a prins de cap cu mîinile lui mari. Roşcatul umilit se ridică greu din iarbă, trăgîndu-şi pantalonii strîmţi peste bucile pe jumătate ieşite la vedere în aerul amorţit de februarie.

- Nu-l lăsa să scape, gîţii mă-sii. Apoi se îndreptă ameninţător către ceilalţi trei colegi ai lui Dumitru. Vreţi şi voi bătaie? N-au stat mult pe gînduri pînă să se împrăştie care încotro, în timp ce Dumitru îi privea dezamăgit cu ochii ieşiţi din orbite din cauza strînsorii bătăuşului.

- Dă bă drumu`! Simţea că îşi pierde suflul. Mă sufoc! Atacatorul îşi desfăcu o idee menghina pentru a-i permite lui Dumitru să respire. Grasul roşcat se apropie de el şi începu să îi care picioare în burtă, plin de ură.

- Na, mă! Na! Mai comentezi? Mai vrei, mă? Şi-i mai dădu două picioare în cur, iar apoi îi aplică şi cîteva castane în creştet. Dumitru le simţi pînă în cel mai ascuns colţişor al capului. Îi ţiuiau urechile şi durerea începea să fie din ce în ce mai mare. Chiar şi aşa îi răspunse:

- Da mă, mai comentez!

- Futu-ţi morţii mă-tii! Ţine-l mă mai bine, să-i mai fut vreo cîteva castane! Şi îi mai aruncă vreo cinci pumni în cap, de începură să-l doară degetele. Apoi cel cu menghina îl eliberă din capcană şi îl aruncă în iarba amestecată cu noroi.

- Mai faci, mă? Dumitru îşi simţea toate măruntaiele cum joacă în el. Îl dureau capul, gîtul, iar stomacul îi zvîcnea gata să decoleze. N-a mai răspuns.

- Acum du-te dracu` acasă! Vorbise şi cel înalt pentru prima dată.

Dumitru îşi luă căciula albă din ţărînă. Era morfolită. Şi-a băgat-o în buzunar şi a plecat împleticit către aleea de la marginea parcului. Un rînjet îi apăru pe faţă. Se simţea mîndru de isprava sa, chiar dacă şi-o luase într-un mod lipsit de glorie. N-a dat nici un pumn. I-ar fi plăcut să-i fi şters una peste bot umflatului slinos. Dar totuşi îl salvase pe puştiul ăla oropsit. Şi era mîndru de treaba asta. După ce şi-a luat o distanţă de vreo 50 de paşi se întoarse şi le aruncă bătăuşilor: Să vă fut în gură, băăăăăăăăăă!!! Umflatule! Umflatule! Apoi a luat-o la sănătoasa, în timp ce în spatele său auzea zgomot de paşi alergători. Apoi o căzătură. Pizda mă-sii! Grăsanul căzuse din nou, iar Dumitru rîdea. Fugea şi rîdea. Tot le-a zis-o idioţilor. Era şi el un revoltat, un luptător pentru dreptate, la fel ca cei de la televizor.

13-15 iunie 1990. Dumitru priveşte la televizor cum studenţii sînt bătuţi de mineri în Piaţa Universităţii. E revoltat şi simpatizează cu victimele. Şi el s-a simţit la fel în urmă cu cîteva luni. Doar că el îl salvase pe puşti. Cei din piaţă au plecat acasă cu dinţii sparţi şi mîna goală.

Vă mulţumesc încă o dată tuturor, pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile. Că sînteţi o forţă puternică cu o înaltă disciplină civică, muncitorească. Oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu…

Ion Iliescu îşi recita discursul televizat în faţa bătăuşilor cu salopete. Puştiul lor fusese omorît.

2009. Dumitru ajunge acasă, obosit după o zi de muncă. Deschide televizorul în timp ce cuptorul cu microunde îi roteşte farfuria cu mîncare. Nevastă-sa n-a venit încă de la soacră-sa! E şomeră de cîteva luni şi nu reuşeşte să-şi găsească de lucru. Licenţa în psihologie nu e prea folositoare în perioada asta.

… mii de cadre didactice au protestat astăzi în faţa sediului guvernului, nemulţumite de salariile…..

- Să vă fut în gură de nemulţumiţi, cu protestele voastre! Închide televizorul. Clopoţelul cuptorului anunţă cina pregătită. Mitică îşi pune farfuria în faţă. I-a pierit foamea.