Ţine-i pe români legaţi prizonieri cu ore şi ore de plictiseală, cu luni şi ani de adulare şi ruşine, şi din cînd în cînd, în acel şuvoi gri de efort istovitor şi plictiseală imbecilizantă, îngăduie-le cîte-o mică trufanda – o scurtă vacanţă, un amor trupesc, grăbit şi speriat, un kil de carne de Crăciun, ori un film străin, dar văzut tot la Cinema “I.C. Frimu” ori la altă păducherniţă de pe 6 Martie, ori o primă la salariu. Şi viaţa românilor va rămîne teribilă, şi trăibilă. Românul, legat la carul sorţii, continuă să tragă carul. Şi plictiseala, lipsa, degradarea, munca istovitoare, viaţa pe treapta cea mai de jos a importanţei erau împrospătate cînd şi cînd de un pic, un strop, un niţeluş de uman, de plin, de normal! Dar nu se zice că i-a întrebat odată Dumnezeu pe români: – Vă stingeţi de sete, seminţie românească? Am să vă dau o gură de apă, dar numai una, doar atît cît să vă umeziţi buzele şi să nu mai înghiţiţi în sec vreo cîteva secunde, ia să vedeţi ce fericiţi veţi fi! (Supleantul, Petru Popescu, Curtea Veche Publishing, 2009)
Fragmentul de mai sus descrie lumea tinereţii lui Petru Popescu. Anii 70, care începeau să sugrume deschiderea ceauşistă din primii ani de conducere. Aproape că se lipeşte perfect peste acest sfîrşit de deceniu prim. Dă-i românului o plasă, o măslină, o pătură grosuţă şi dă-i impresia că este important şi opinia lui contează. Dar doar pentru cîteva secunde, atît cît să se usuce tuşul pe hîrtia proastă. Apoi se pot întoarce în hrubele lor insalubre şi urît mirositoare. Să se împreuneze şi să geamă în surdină cînd îşi citesc facturile şi somaţiile de plată. Sîntem nişte suboameni, noi luaţi ca un întreg. Needucaţi, naivi, uşor de influenţat. Primim atenţie doar la intervale regulate, cînd cutiile noastre poştale gem de atîta greutate şi abia aşteaptă să verse fiţuici colorate cu chipuri hîde care mimează rînjete ce se doresc sincere. Apoi sîntem trimişi înspre pîntecele zămislitoare pînă la noi alegeri. Pizda mamelor voastre. Da, să trăiţi bine!
Supleantul este o carte subiectivă. O mărturie romanţată unui om care s-a aflat la un moment dat în preajma fameliei conducătoare. Este cel care a atras privirile fiicei puterii la începutul anilor 70. Am descoperit o Zoia Ceauşescu aproape sentimentală şi cu o evidentă dificultate de a înţelege problemele suboamenilor. Dar n-avea cum să fie altfel. Fata bogată este cu adevărat sensibilă şi înţelegătoare doar în filmele hollywoodiene de duzină. Fiica faraonului nu este obişnuită cu greul şi nici nu doreşte. Cu toate acestea, farmecul personajului ei este evident. Ea ştie că totul este în mîinile lor. El şi Ea, cum cu tîlc sînt numiţi soţii Ceauşescu, sînt înconjuraţi de o şleahtă de lingăi dornici să le facă pe plac. Atunci cînd tovarăşul prim întreabă ce-i cu atîţia jurnalişti americani într-un hotel din Venezuela, unul din camarilă îi răspunde că au venit pentru a scrie despre el. De fapt oamenii presei veniseră pentru a relata despre iminenta lovitură de stat din Chile. Chiar dacă nu este o carte despre soţii Ceauşescu, prezenţa lor este omniprezentă. Fiecare respiraţie a autorului depinde de bunăvoinţa cuplului. Se simte treaba asta din fiecare cuvînt al său. Şi personajul Petru joacă dur, curajos, conştient că nu are decît o şansă: să-şi îndepte timona către valul cel mai înalt, precum oamenii de mare hîrşîiţi în zeci de lupte cu apa. Dar dezbrăcată de toate învelişurile politice şi sociale, povestea este una de dragoste. O dragoste fragilă. Zoia şi Petru dansează pe parcursul celor două sute şi ceva de pagini. Îşi dau tîrcoale, îşi fură sărutări şi priviri tandre. Dar totul este fragil, precum o casă de gheaţă care se evaporă împreună cu venirea primăverii, dinspre cartierul Primăverii.
Cartea este incitantă. M-a prins de la primele pagini, unde Led Zeppelin concertează în Berlinul de Vest, priviţi de zeci de ochi din clădirile frontieră ale Berlinului de Est de tineri dornici de libertate. Concertul se termină cu un duş rece, oferit cu generozitate de poliţia populară est-germană. E bună de citit într-o seară friguroasă de iarnă, la gura caloriferului cald şi prietenos.
*****
La final o să vorbesc puţin şi despre un documentar pe care l-am găsit ieri seară, întîmplător, pe TVR. Videograme într-o revoluţie, realizat de Andrei Ujică şi Harun Farocki în 1992. Un colaj de videograme realizate în decembrie 89, puse cap la cap. M-am surprins reprivind imaginile de atunci cu alţi ochi. Mai reci, mai cinici şi fără entuziasmul din trecut. La final, după execuţia de la Tîrgovişte, ultima videogramă l-a expus pe un nene cu o căciulă specifică acelor ani care-şi plînge morţii acelor zile şi blestemînd numele Ceauşeştilor. Care au tras seva poporului doar pentru ei şi şi-au împărţit foloasele doar cu clica din jurul lor, cu Bobu şi cu ceilalţi. Iar fiică-sa are în cont 90.000 de dolari (am parafrazat). Cît de bine seamănă ceea ce zicea acel nene nefericit cu ceea ce avem acum acolo sus! Clica şi-a schimbat componenţa, profilurile au rămas aceleaşi. De fapt, între Emil Boc şi Emil Bobu există doar o diferenţă de două litere. Restul…
20 Responses to Despre Supleantul şi alte asemănări
zamolxis
Replied on: December 23, 2009, 12:11 am
that’s just the way it is
some things don’t ever change..
.-= zamolxis´s last blog ..Trecutul meu politic I – copchilaria =-.
alphadog
Replied on: December 23, 2009, 8:21 am
Zamo, Bob Dylan te-ar contrazice. Dar ai dreptate, pe aici ne cîntă doar Bănică. La fel de vreo 20 de ani. Some important things don`t ever change
ionutu
Replied on: December 23, 2009, 8:31 am
M-ai făcut curios. Va trebui să-mi purcesez şi eu cartea.
.-= ionutu´s last blog ..Sarbatori de cacat. =-.
alphadog
Replied on: December 23, 2009, 9:02 am
Ionuţu, merită. Şi costă doar 20 de lei, spre deosebire de celelalte apariţii “de sezon”.
Andrei
Replied on: December 23, 2009, 10:07 am
Apropo de Bobu. Acum câteva săptămâni am citit într-un reportaj din „Adevărul” că încă mai trăieşte undeva la ţară. Nu se spunea unde.
Cred că ar fi o experienţă tare interesantă să i se ia un interviu. Sunt curios cum vede omul acela ultimii 20 de ani şi ce a înţeles din ei, cum a fost trecerea de la nomenclatură la viaţa în fundul ţării.
.-= Andrei´s last blog ..Vechituri =-.
Marius Ola
Replied on: December 23, 2009, 11:13 am
Da, o carte pe care nu vreau s-o ratez cu nici un chip.
Interesant că într-un top de vânzări la Gaudeamus era cam singura carte cu adevărat carte. Restul erau doar Mihaele Răduleşti, Andree Marine şi alte chestii de genul ăsta. Trebuie neaparat să o prind în mână. Mersi de recenzie:)
.-= Marius Ola´s last blog ..Un Grinch! =-.
Neliniştitu'
Replied on: December 23, 2009, 12:37 pm
“Restul e tăcere”, ca să parafrazez şi eu…
Trist, dar cât se poate de adevărat. Mai am ceva speranţe, din ce în ce mai puţin aici, în ţară…
Dacă nu ne mai “vedem”, să ai niscaiva Sărbători Fericite!
.-= Neliniştitu’´s last blog ..Era luni şi începea altceva… =-.
alphadog
Replied on: December 23, 2009, 5:16 pm
Andrei, probabil la început a zis săru` mîna. Apoi, cînd a văzut cine ne conduce, s-a ofticat.
Marius, bagă şi tu. O găseşti la aproape orice librărie. Mai ales că acum s-a deschis şi Cărtureşti.
Neliniştitu`, Sărbători Fericite, bre! Să ne ducem de aici. Apropo, tot n-am citit nimic din mata! Unde îţi găsesc cărţile? Să-ţi trag şi o… recenzie
Andrei
Replied on: December 23, 2009, 11:48 pm
Am pus şi eu mâna pe carte. De la Cărtureşti. Termin volumul în desfăşurare şi mă aştern pe „Supleantul”. Sunt într-o perioadă de lectură flămândă, căci după sărbători vine sesiunea şi trec iar pe scrieri de specialitate.
.-= Andrei´s last blog ..Vechituri =-.
Ndrey
Replied on: December 24, 2009, 3:51 pm
Craciun fericit!
Neliniştitu'
Replied on: December 25, 2009, 1:52 am
Deci, ţ-am promis că ţi le trimit când ajung pe acasă. Momentan nu am ajuns. Şi să nu dea boala să nu mă recenzezi, că ai pus-o!
.-= Neliniştitu’´s last blog ..Potolul de Crăciun =-.
Luana
Replied on: December 26, 2009, 12:28 am
Tre’ sa il dau de gol pe Andrei: a inhatat cartea in urma recenziei scrise de tine, intr-un impuls de genul “wtf, it’s Christmas”
)
.-= Luana´s last blog ..De sezon (printre care si aia cu bilantul de sfarsit de an) =-.
alphadog
Replied on: December 26, 2009, 9:30 am
Luana, sper că nu l-am trimis după seminţe şi că i-a plăcut cartea
Luana
Replied on: December 27, 2009, 1:44 am
Da, cica e captivanta, chestiile ccu si despre comunism “make him drool”
). I-o sutesc si eu cand nu e atent 
)
.-= Luana´s last blog ..De sezon (printre care si aia cu bilantul de sfarsit de an) =-.
Andrei
Replied on: December 27, 2009, 11:06 pm
Nici o carte nu m-a captivat ca Supleantul. Am citit-o în două zile, din care cea mai mare parte (175 de pagini), în ziua de Crăciun. Da, la 20 de ani de la… O coincidenţă.
.-= Andrei´s last blog ..Vechituri =-.
alphadog
Replied on: December 29, 2009, 8:34 am
Andrei, mă bucur. După ce termin cartea pe care o am acum pe listă, o să mă apuc şi de romanul său din tinereţe “Prins”. Sînt curios.
Luana, cred că o s-o citeşti şi tu
Luana
Replied on: January 11, 2010, 7:57 pm
L-am luat pe Andrei, eu am citit-o pe toata intr-o noapte
Pe parcursul evenimentelor am avut senzatia ca “scenele” in care aparea cuplul prezidential erau ca niste scheciuri. Nu puteai sa-i iei in serios; ceea ce, combinat cu desfasurarea de forte din jurul lor, formeaza o comedie neagra…
Ca atmosfera generala, mi-a placut cum toate personajele au ramas intr-o zona gri: nimeni nu e erou si nu schimba marile stari de fapt, nimeni nu e curat ca lacrima si toti musca din putere atat cat pot.
Si nu pot sa ma abtin de la afirmatia: e o carte complet non-americana dpdv al mentalitatilor descrise.
.-= Luana´s last blog ..Una cu bai si studente =-.
Căţelul Alpha
Replied on: January 11, 2010, 10:17 pm
Luana, mai ales scena cu pietrele cărate în ghiozdane! Mă bucur că ţi-a plăcut.
webdesignneamtro
Replied on: January 13, 2010, 11:18 am
Aceasta tema este pur si simplu fara pereche:), este foarte interesant pentru mine:P Bravo !! vreau sa mai vad in continuare discutii pe tema asta!
Căţelul Alpha
Replied on: January 13, 2010, 11:27 pm
Bre Webdesignşicumîţimaizice, ţi-am aprobat comentariul aşa, de chichi. Da` nu-i frumos cu spam d-ăsta. Şi nici n-am dat click pe blogul vostru. Asta ca să staţi liniştiţi. P-acia nu faceţi voi trafic, chiar dacă sînteţi atît de disperaţi.